Un tânăr fotbalist s-a spânzurat. Ultimul mesaj al acestuia: „Am pornit singur pe acest drum al singurătăţii întunecat de ceaţă”
0
George Gudană, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Focşani, s-a spânzurat de ţeava de la gaze. El a fost găsit sâmbătă dimineaţa, de mama sa, care tocmai se întorsese de la ţară. Nu se ştie motivul pentru care a ales să-şi pună capăt zilelor.
Medicii chemaţi de urgenţă la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul tânărului.
George juca fotbal la echipa Naţional Goleşti şi avea foarte mulţi priteni, dar aceştia nu s-augândit nicio clipă că tânărul va recurge la gestul extrem, chiar dacă în ultima perioadă părea mai deprimar.
De altfel, în cursul zilei de vineri fotbalistul a scris un mesaj pe pagina sa de socializare din care răzbate tristeţea sa.
”Realizez cât sunt de singur, abia acum când simt că sufletul îmi plânge într-o disperare surdă, iar lângă mine nu e nimeni să mă strângă în braţe, să-mi spuna o vorbă care să-mi alunge tristetea, cineva care să zugrăvească pe chipul meu măcar un zâmbet fals... Şi am pornit singur pe acest drum al singurătăţii întunecat de ceaţă. Iar uneori îmi dau seama ca nu am cui să-i spun durerea ce o am în sufletul meu. Nu .. nu e cineva, nu e nimeni de partea mea. Oare pe ce drumuri să mai apuc. Nu stiu, Doamne, unde să mă mai duc să mă ascund. Pentru că aş vrea de tot să mă ascund. Să stau singur că vreau să plâng. Îmi analizez viaţa şi îmi dau seama că în mare parte sunt vinovat de tot ceea ce mi se întâmplă, poate că într-un fel e felul vieţii de a-mi cere o plată pentru toate greşelile pe care le-am făcut.. iar eu nu mai pot schimba nimic, poate doar să-mi accept destinul aşa cum e fără să schimb nimic. Dar uneori îmi doresc să schimb totul, să pot spera într-un nou început, într-o dragoste împărtăşită, dar frica că mereu mă voi întoarce de unde am plecat, că nu voi găsi, poate, nici un strop din fericirea pe care cred că o merit, îmi frang aripile, îmi curm visele. Tot ce îmi rămâne este doar un vis, dar când mă gândesc la acel vis, zâmbesc trist, pentru că visul meu este lipsit de speranţă”, a scris George Gudană pe pagina sa Facebook în cursul zilei de ieri.
Este cel de-al doilea eveniment de acest fel din această săptămână, după ce joi dimineaţă un adolescent de 17 ani din comuna Bârseşti, elev la Liceul Simion Mehedinţi din Vidra, s-a spânzurat de un copac, în curtea părinţilor.