Trei case de schimb valutar din Focşani, amendate pentru neinformarea clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii nu sunt informaţi pe deplin la casele de schimb valutar
Clienţii nu sunt informaţi pe deplin la casele de schimb valutar

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au desfăşurat o acţiune tematică de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la prestarea serviciilor de  schimb valutar.

În cadrul acţiunii de control au fost verificaţi 14 operatori economici de pe raza judeţului care prestează astfel de servicii, dintre care 5 instituţii financiar-bancare.

La 9 operatori economici, printre care şi 2 instituţii bancare, s-au constatat abateri diverse de informare a consumatorilor sau de nerespectare a dispoziţiilor legale specifice acestei activităţi .

Pentru abaterile constatate, s-au aplicat 7 avertismente şi 3 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 4000 lei, iar acolo unde s-a considerat necesar, s-a dispus oprirea temporară a activităţii până la remedierea deficienţelor.

Printre abaterile constatate: neinformarea consumatorului asupra dreptului de a cere înscrierea pe versoul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau al buletinului de schimb valutar, dupa caz, a seriilor si numerelor bancnotelor vândute acestuia; pe panourile din exteriorul unităţilor nu erau înscrise cotaţiile pentru vânzare/cumpărare Euro sau liră sterlină (GBP) , deşi se tranzacţionau aceste valute.

Comisarul şef adjunct Dumitru Dilǎ  spune că operatorii economici care desfăşoară activitate de schimb valutar sunt obligaţi să îi informeze în scris pe clienţi,  înainte de operaţiunea efectivă de schimb valutar, asupra cursului practicat şi asupra sumei ce urmează a fi înmânată consumatorului, prin completarea unui formular de acceptare a tranzacţiei, ce va fi semnat de ambele părţi, astfel încât consumatorii să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională.

“Pentru a evita nemulţumirile ulterioare, consumatorii trebuie să fie atenţi, înainte de a semna, dacă valorile înscrise sunt cele aşteptate sau cotaţiile pentru valuta schimbată sunt cele afişate. De asemenea, consumatorii trebuie să ştie că este interzisă afişarea unor panouri cu cursurile de schimb pentru cecuri de călătorie,vouchere sau separat pentru monede. Şi , chiar dacă au semnat formularul de acceptare a tranzacţiei, pot solicita în termen de 24 ore anularea tranzacţiei, în cazul în care constată neconcordanţe între cursul valutar afişat şi cel menţionat în formularul de acceptare a tranzacţiei sau pe bonul fiscal. Am constatat, totuşi, că în ultimele 12 luni nu s-au înregistrat reclamaţii referitor la acest domeniu”, a precizat Dumitru Dilă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite