Salariile bugetarilor din urmă cu 100 de ani. Cum erau plătiţi muncitorii şi cât costau alimentele de bază

Spre deosebire de ziua de azi, femeile căsătorite nu munceau, iar numărul copiilor din fiecare gospodărie era mai mare decât în  prezent.

După Primul Război Mondial, sistemul de salarizare în România era oarecum asemănător cu ceea ce se întâmplă azi. Bugetarii erau cel mai bine plătiţi, în comparaţie cu celelalte categorii de muncitori, care abia câştigau să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta.

Potrivit documentelor de arhivă, în anul 1920 bugetarii din oraş primeau următoarele retribuţii lunare: un secretar de oraş - 750 de lei, un contabil - 465 lei, un primar avea 1.500 de lei, un viceprimar - 750 de lei, arhitectul inginer - 755 lei, un preceptor avea în jur de 250 lei, un agent fiscal - 115 lei, registratorii - în jur de 300 lei, iar un şef de birou - 450 lei.

Spre comparaţie, un servitor era plătit cu 100 de lei pe lună, la fel şi tâmplarii şi ceferiştii, în vreme ce un cantonier prima un salariu de 65 de lei. Astfel, cei care îşi câştigau traiul ca „lefegii“ constatau că de la o lună la alta coşul de cumpărături este tot mai redus.

Mulţi nu-şi permiteau să trăiască din banii aceştia, având în vedere şi preţurile alimentelor şi ale bunurilor de larg consum erau peste puterea lor de cumpărare. Asta şi pentru că mulţi comercianţi aveau tendinţa şi tentaţia de a recurge la speculă. Faptul că au existat negustori care încercau să speculeze situaţia grea a oamenilor a determinat autorităţile să dispună măsuri extraordinare de control pentru toate preţurile din oraş, de la banalele legume până la spectacolele de cinema sau camerele de hotel.

Acum 100 de ani carnea de vită costa între 6-11 lei/kg, iar cea de porc 10-11 lei/kg, slănina era şi mai scumpă, 14 lei/kg, untura 20 lei, pâinea de 1 kg între 1,25 şi 6 lei,oul de găină sau de raţă - 25 de bani bucata.

De asemenea, uleiul de floarea-soarelui costa mai mult decât carnea, 16 lei litrul, zahărul - 12 lei/kg, untul - între 15-20 lei/kg,  telemeaua - 10 lei/kg. În privinţa încălţărilor, o pereche de ghete de bărbaţi costa 200 lei, cizmele de damă - 220 de lei, iar pantofii de damă – 170, ceea ce însemna mai mult decât salariul pe o lună al unui muncitor.

Cine îşi permitea să meargă şi la cinema plătea pentru un bilet între 1,50 şi  3,75 lei, în funcţie de oră, spectacol şi locul ales. La teatru, un loc în loja de prim rang costa150 de lei, rezervarea - 30 de lei, iar în restul sălii publicul plătea între 15 şi 20 de lei.

Aşa cum se poate observa, salariile, cu câteva excepţii, erau  mici şi e greu de crezut că familiile modeste ale oraşului puteau trăi cu astfel de remuneraţii, asta în condiţiile în care, în general, femeile căsătorite nu munceau, iar numărul copiilor din fiecare gospodărie era mai mare decât în  prezent.

Ca să poată supravieţui, oamenii mai făceau şi alte activităţi, în special agricole, dar îşi închiriau şi părţi din locuinţe sau făceau mici acte de comerţ, lucru care le permitea să reziste financiar de la o lună la alta.