Primăria Focşani, tentată să cumpere un imobil care se prăbuşeşte. Câţi bani cere unul dintre proprietari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa se află pe strada Ion Basgan
Casa se află pe strada Ion Basgan

Municipalitatea a angajat deja un evaluator, care va face expertiza imobilului, înainte de demolarea clădirii cu pricina.

Pe Strada Ion Basgan, la numărul 5, există o casă aflată într-un grad avansat de degradare. Casa nu mai este locuită de mult şi a fost deţinută în coproprietate de o familie şi de Primăria Focşani.

Partea de imobil care aparţine Primăriei Focşani a fost locuinţă pentru chiriaşi până în anul 2014, când au expirat contractele şi nu au mai fost reînnoite. Casa şi anexele au în total 161 mp, iar terenul din curte 725 mp, acesta fiind proprietatea municipalităţii. Primăria a comandat o expertiză tehnică, pentru că vrea să demoleze imobilul, ca urmare a stării avansate de degradare, însă mandatara proprietarilor care deţin cealaltă parte din imobil nu este de acord cu punerea la pământ a clădirii şi a făcut o ofertă de preţ municipalităţii, cerând 120.000 de lei.

“Deoarece Municipiul Focşani deţine un procent de 85% din imobilul situat pe Strada Ion Basgan Nr. 5 iar acest teren ar putea fi pus la dispoziţia unor proiecte de dezvoltare a municipiului Focşani, considerăm că se impune întocmirea unui raport de evaluare de către un evaluator autorizat pentru stabilirea preţului de cumpărare”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi supus atenţiei consilierilor locali.

Edilii nu au precizat despre ce proiect ar urma s[ dezvolte acolo, mai ales că imobilul se află într-o locaţie unde există doar case particulare.

casa
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite