Patru liceeni din Vrancea invitaţi  la Microsoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:
elevi microsoft

Peste 100 de elevi de liceu, din Focşani şi Mărăşeşti, au participat la Programul pilot de mentorat în carieră Opening Opportunities, coordonat local de Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea şi care se apropie de final.

În urma selecţiilor 10 elevi din ţară, din care 4 sunt din Vrancea, au fost invitaţi să participe pe 29 iulie la o zi de lucru în cadrul companiei Microsoft Romania.


Cei 4 elevi vrânceni, Mihai Gonciar- Colegiul Naţional Unirea, Doni-Marius Ştefan – Colegiul Naţional Al. I. Cuza, Ioana Anghel şi Ionuţ Bratu – Liceul Tehnologic Eremia Grigorescu Mărăşeşti au fost selectaţi de mentorii lor, alături de alţi şase elevi din Mediaş, Oneşti, Târgu Jiu, Târgovişte şi Sibiu.

elevi microsoft

Liceenii vor avea ocazia să discute cu angajaţii Microsoft despre cum arată şi este organizată o zi de muncă într-o companie multinaţională, dar şi despre cum pot ajunge să îşi cultive acele abilităţi de muncă necesare pe o piaţă de muncă unde tehnologia este parte integrantă. Elevii din Focşani se vor întâlni la Bucureşti şi cu voluntarii Microsoft care le-au fost mentori in ultimele patru luni.

“Ne-am bucurat mult când am început să lucrăm cu voluntarii de la Microsoft România în acest proiect pentru că împărtăşim aceeaşi viziune despre necesitatea ca elevii să aibă o imagine cât mai exactă a pieţii muncii cât mai devreme, astfel încât să îşi poată valorifica la adevăratul potenţial cât mai multe dintre abilităţi. Suntem foarte încântaţi că putem completa sesiunile de mentorat, pe care elevi le-au avut online în ultimele luni ale proiectului, cu această sesiune practică de activitate, care poate că le va oferi noi informaţii despre unde este cel mai nevoie de potenţialul lor imens, în această lume din ce în ce mai tehnologizată", a declarat Elena Coman, TechSoup România - manager de programe.


”În cadrul aceluiaşi proiect au participat, în luna mai, la un eveniment live în Bucureşti şase eleve de liceu, din Focşani şi Mărăşeşti, la Impact Hub, unde patru tineri care lucrează în domeniul IT, fac performanţă. Aceştia  i-au inspirat pe cei 100 de elevi din Vrancea să viseze,să muncească pentru visele lor şi să aibă încredere că vor reuşi. Proiectul acesta poate continua cu succes. Are pentru cine şi are cu cine. Avem tineri minunaţi, inteligenţi, cu un mare potenţial, pe care trebuie să-i sprijinim să-şi găsească încrederea şi să le oferim cadrul necesar pentru a-şi spori capacitatea de a crea tot ce-şi doresc. Iar asta chiar putem face pentru ei", a afirmat Margareta Tătăruş – bibliotecar formator, coordonatoarea proiectului Opening Opportunities în Vrancea

elevi microsoft

Opening Opportunities este un proiect de mentorat în alegerea carierei, derulat de Asociaţia TechSoup România şi Biblionet, cu sprijinul Microsoft România, în care mentori Microsoft ajută liceeni să îşi dezvolte un plan de carieră.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite