Mai bine de jumătate din şcolile din Vrancea nu au apă curentă, iar copiii folosesc WC-ul din fundul curţii. Noul ministru promite rezolvare într-un an
0Acest lucru face ca Vrancea să fie pe ultimul loc în ţară, cu peste 50% din şcoli care nu au autorizaţie de funcţionare.
Din cele 521 de unităţi de învăţământ din Vrancea, 287 nu au autorizaţie sanitară.
Practic, majoritatea unităţilor de învăţământ din Vrancea, din mediul rural, au încă WC în fundul curţii şi nu dispun de apă curentă.
Prezent la Focşani de Ziua Unirii, ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, a spus că Vrancea este judeţul cu cele mai multe şcoli fără autorizaţie, respectiv 10% din numărul total al şcolilor din România.
În acest sens, ministrul a spus că din aprilie va începe alocarea resurselor financiare, încheierea contractelor de reabilitare a acestor unităţi de învăţământ şi începerea lucrărilor.
Sumele necesare pentru investiţii vor fi alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
„S-a stabilit ca prioritară alocarea de resurse pentru şcolile care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, în vederea reabilitării acestor unităţi de învăţământ, a rezolvării problemelor, care, de cele mai multe ori, ţin de lipsa apei curente şi a canalizării. Obiectivul nostru este ca, pe parcursul anului şcolar 2015-2016, toate şcolile să obţină autorizaţie sanitară de funcţionare”, a spus ministrul Câmpeanu.
Potrivit acestuia, din cele 2.430 de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare, 30 la sută sunt în doar trei judeţe, respectiv Suceava (465), Vrancea (287) şi Vaslui (215).
Mai puteţi citi:
100 de autorizaţii sanitare de funcţionare şi 100 de şcoli dispărute în Vrancea în ultimii şase ani
Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea arată că în ultimii şase ani infrastructura şcolară a suferit îmbunătăţiri, nu însă îndeajuns încât să ne regăsim şi astăzi abia la un sfert din ceea ce ar trebui să existe în şcoli din punct de vedere al igienei sanitare.
Doar 13 % din şcolile judeţului Vrancea au autorizaţie sanitară de funcţionare
Majoritatea unităţilor sunt din mediul rural însă nici conducerile unităţilor din Focşani nu s-au „deranjat" să depună cererea de autorizare la direcţie pentru că totul se face pe ultima sută de metri.