Judecătoria şi Parchetul din Adjud, încă un pas spre desfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat proiectul de lege al Ministerul Justiţiei  privind desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.

Începând cu 1 iunie, Judecătoria şi Parchetul Adjud vor fi amintire, odată cu desfiinţarea acestor structuri şi preluarea atribuţiilor lor de către Parchetul şi Judecătoria din Panciu.

Despre acest lucru se vorbeşte de mult timp, dar decizia este acum ca şi luată, după ce în şedinţa de Guvern din 5 februarie Executivul de la Bucureşti a aprobat proiectul de lege al Ministerul Justiţiei  privind desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.

Anterior, hotărârea fusese luată în Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM), ca urmare a propunerilor înaintate de Grupul de lucru interinstituţional, constituit în vederea pregătirii sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor coduri, precum şi pentru raţionalizarea instanţelor şi a parchetelor.

Potrivit aceleiaşi decizii a CSM, Parchetul şi Judecătoria din Adjud vor fi transferate la Panciu, un oraş mult mai mic şi cu un volum de activitate mai redus.

La Parchetul din Adjud lucrează din anul 2009 un singur procuror, Lucian Homoceanu. El este şeful instituţiei, procurorul care anchetează, persoana care ţine audienţele, procuror permanent de serviciu.

„Din 2009 lucrez singur, deşi la momentul acela figuram în schemă cu patru procurori. Între timp a mai dispărut un post, dar şi aşa nu vine nimeni. Am depus toate diligenţele pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, a venit o stagiară şi a plecat la o structură mai mare, la Cluj. Faptul că sunt singur a contat în decizia luată de CSM", ne spunea anul trecut Lucian Homoceanu.

Unul dintre susţinătorii desfiinţării Parchetului şi instanţei de la Adjud este însă prim-procurorul Parchetului Vrancea, Ioan Lefter.

Pe mine mă interesează eficienţa actului de justiţie. O unitate cu un singur om nu poate face actul de justiţie eficient. Nici cu doi oameni nu se poate face. La Panciu sunt create condiţii bune pentru activitatea magistraţilor. Au sedii noi şi se vor reduce şi cheltuielile cu administrarea sediului de la Adjud”, susţine Ioan Lefter.

Mai puteţi citi:

Procurorul care închide un parchet şi o judecătorie

Fiecare magistrat vrâncean judecă anual peste 1000 de dosare
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite