FOTO VIDEO Povestea tulburătoare a tragediei de la Maternitatea Giuleşti, transpusă magistral în lungmetrajul „Scurtcircuit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul regizorului Cătălin Saizescu a fost premiat  pentru realizări artistice remarcabile anul trecut, la Festivalului de Film de la Shanghai din China.

Happy Cinema Focşani a fost vineri seara gazda proiecţiei de gală a celui mai recent film al regizorului Cătălin Saizescu, fiul marelui cineast Geo Saizescu, „Scurtcircuit”.

Este o producţie inspirată din tragicul eveniment din august 2010, când mai mulţi nou-născuţi au murit în incendiul din salonul de terapie intensivă neonatologie al maternităţii Giuleşti. Pelicula a fost premiată la Festivalul de Film de la Shanghai şi spune povestea de dragoste a doi adolescenţi, Melania şi Emi, prinşi în vâltoarea catastrofei.

Poate fi considerat şi un film manifest, din care toţi ar trebui să tragem învăţăminte din acea tragedie, dar şi celelalte care au urmat. Filmul a fost realizat pe baza unei documentări în detaliu, care a cuprins studiul dosarelor procuraturii, toate articolele de presă şi declaraţiile martorilor oculari.

„Mă bucur să vă spun că filmul a fost bine primit în alte culturi, total diferite de ale noastre, poate cu aceleaşi probleme, aceleaşi accidente, aceiaşi lipsă de responsabilitate, pentru că până la urmă este vorba de a regăsi ideea de responsabilitate. Cam asta mi-am propus cu filmul, în încercarea de a trece de la un Scurtcircuit malefic, la unul benefic. Un soi de resatare a mentalităţilor, în încercarea de a nu mai da vina pe alţii şi de a ne asuma anumite probleme. Catastrofa din anul 2010 de la Maternitatea Giuleşti pe noi ne-a afectat direct, în ideea în care avem doi copii, de 9 şi 12 ani, care s-au născut în aceaşi maternitate. Odată ce s-a născut Maria, acum 12 ani, ne-am împrietenit cu obstreticianul în aşa fel încât ne-a devenit naşul copilului al doilea. Practic, am intrat în cercul medicilor de acolo, care ne-au fost şi ne sunt apropiaţi şi astfel am ajuns puţin mai mult în detaliu la subiect”, a spus regizorul Cătălin Saizescu publicului din Focşani.

Filmul beneficiază şi de o distribuţie de excepţie, Maruca Băiaşu, Manuel Nicolae, Oana Ştefănescu, Magda Catone, Valentin Popescu, Georgiana Saizescu, Nicodim Ungureanu, Paula Chirilă, Dorel Vişan, Maia Morgenstern, Claudiu Bleonţ şi George Ivaşcu. Ioana Vicol semnează scenariul, iar producători sunt Nerv Film şi Cinemagix ID.

Regizorul a menţionat că profitul din biletele vândute în cinematografe va merge către achiziţionarea de incubatoare pentru copiii născuţi prematur.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite