Cum a rămas fără lanţ de aur şi cercei o femeie din Focşani, înşelată în numele regelui Cioabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Escrocii de folosesc de numele regelui Cioabă pentru a da lovituri
Escrocii de folosesc de numele regelui Cioabă pentru a da lovituri

O femeie din Focşani, în vârstă de 67 de ani, a rămas fără cercei şi lanţul de aur după ce a fost abordată de două necunoscute.

Marţi după amiază, o femeie din Focşania fost victima unei escrocherii având ca autoare două alte femei.

Acestea au oprit autoturismul în care se aflau şi s-au prezentat focşănencei ca fiind rude curegele romilor, Cioabă, care din spusele lor a suferit un accident. Cele două femei au afirmat că doresc să-i ofere pomană, pentru sănătatea conducătorului romilor.

“În timpul discuţiilor purtate, cele două i-au solicitat să le dea lanţul de aur de la gât şi cerceii din urechi, pe motiv că îi vor da alte bijuterii mai valoroase. Imediat cum au primit obiectele solicitate, acestea le-au introdus într-o batistă şi, profitând de neatenţia femeii, cele două necunoscute i-au dat înapoi o altă batistă, asemanătoare, în care se aflau monede de 10 bani, spunându-i să le păstreze împachetate până la domiciliu”,  a precizat inspector principal Cătălina Murariu, de la Biroul de Informare al I.P.J. Vrancea.

Încrezătoare, femeia a procedat întocmai, dar când a ajuns acasă a constatat că în loc de aur primise câţiva bănuţi fără valoare. Poliţia a estimat prejudiciul la suma de 800 de lei şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite