Cum îi puneau beţe în roate autorităţile din Focşani celui mai mare arhitect român, Ion Mincu - de câte ori şi-a dat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai mari arhitecţi români, Ion Mincu, a fost în două rânduri angajat ca inginer arhitect la Primăria Focşani, în anii 1870.

Ion Mincu (1852-1912), cel mai de seamă arhitect român din secolul XIX, a fost elev al Liceului „Unirea“ din Focşani, ulterior urmând gimnaziul şi liceul în Bucureşti, la Matei Basarab. Cursurile universitare le-a făcut la şcoala de Ingineri de Poduri şi şosele din Bucureşti, absolvită în 1875 cu „Medalia de Aur”.

La vârsta de 24 de ani, se întoarce la Focşani, oraşul copilăriei sale, fiind angajat ca inginer de poduri şi şosele în fostul judeţ Putna. Din această poziţie, a încercat să devină folositor oraşului în care a petrecut neîntrerupt  primul deceniu din viaţă, între 1852 la 1862.

Mincu a solicitat un post de arhitect la Primăria Focşani în anul 1874, dar din documentele Serviciului Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale reiese că relaţia cu primarii timpului era mai anevoioasă decât se aştepta, existând multe intervenţii peste capul arhitectului care îl împiedicau să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile profesionale.

A demisionat de două ori

Micile frecuşuri l-au obligat să şi dea demisia doi ani mai târziu, de bravadă, pentru a-i determina pe decidenţii timpului să-i acorde mai multă atenţie şi poate mai mult sprijin pe linie profesională.

image

“Ion Mincu a fost numit provizoriu, la 3 decembrie 1874, inginer arhitect cu numele de Iancu M(incu)  Pavel, având salariu de 160 lei lunar , iar la 15 martie 1875 , Consiliul Comunal a făcut numirea definitivă”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

La 13 aprilie 1876 acesta a depus la Primăria Focşani petiţia înregistrată cu nr. 649 după cum urmează: “Domnule Primar- Interesele nepermiţându-mi a mai ocupa postul ce am avut onoare a-l avea în serviciul onorabilei Primarii, vă rog, Domnule Primar, a-mi primi demisiunea. Primiţi vă rog Domnule Primar încredinţarea stimei mele. Aceasta demisie a fost înaintată primarului C. Ardeleanu”, după cum rezultă din documentele păstrate la arhivă.

Trei zile mai târziu, Primăria Focşani, cu adresa nr. 1263 comunica aceasta demisie la Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, solicitând o altă persoană  pentru ocuparea funcţiei de inginer arhitect, spre a nu suferi serviciul. Nu a durat decât o lună supărarea arhitectului, astfel încât pe  28 mai 1876 a scris din nou o petiţie către primar în care îşi oferă serviciile pentru postul pe care îl lăsase liber.

“Mincu fost reprimit, dar probabil tratat la fel, astfel încât în 1877 a pus capăt definitiv relaţiilor cu Primăria Focşani şi a căutat alte orizonturi mai prietenoase cu ideile sale”, precizează Florin Dîrdală.

La 1 octombrie 1877 , acesta a demisionat din nou. “Vă rog să binevoiţi a ordona emiterea mandatului pentru salariul ce mi se cuvine pe luna septembrie, anul curent, pe numele fratelui meu Ştefan Mincu. Totodată mulţumindu-vă de încrederea ce mi-aţi datu, oferindu-mi postul de inginer şi arhitect al oraşului, vă rog a-mi primi demisiunea, propunându-vă în locul meu pe domnul inginer Gheorghiu”, îi scrie Mincu primarului.

image

Cu toate acestea, Focşaniul a rămas un loc drag în inima arhitectului, chiar dacă nu a lăsat prea multe lucrări în oraş. A revenit cu plăcere cât a trăit, s-a căsătorit cu focşăneanca Eliza Dăscălescu, fiica fostului preşedinte al Tribunalului Vrancea, fost prefect în vremea lui Al. I. Cuza.

Ce a lăsat în urmă

Geniul său creativ a lăsat bijuterii arhitecturale prin alte  alte oraşe şi a fost mare păcat că ambiţiile mărunte din urbea Focşaniului au fost mai importante decât tratamentul ce se  cuvenea şi respectul ce se impunea pentru omul care a devenit cel mai mare arhitect roman din toate timpurile. Reprezentanţii Direcţiei de Cultură Vrancea au făcut o inventariere a ceea ce a rămas în vechiul judeţ Putna de pe urma lui Ion Mincu.

image

“Face parte din juriul de selectare a proiectului Teatrului „Pastia“ din Focşani, devenit o bijuterie arhitecturală a oraşului. De la el se mai păstrează, în Cimitirul Sudic, cavoul lui Dumitru Simionescu-Râmniceanu (prototipul lui Tănase Scatiu din romanele lui Duiliu Zamfirescu), monument funerar realizat pe baza unui proiect al său, iar în Cimitirul Nordic - Casa administratorului, construită în anii când era inginer în Focşani. Mai mare cu şase-şapte ani decât nepotul său Duiliu Zamfirescu, Ion Mincu i-a fost acestuia bun prieten şi sfătuitor. În opera sa se inspiră, desigur, şi din creaţia populară vrânceană fiindu-i bine cunoscute rămăşiţele Mănăstirii Bordeşti, Schiturile Buluc şi Tarniţa, casele din Vidra şi Nereju”.

După episodul Focşani, Ion Mincu studiază între 1877 şi 1882 la École des Beaux Arts (şcoala de Arte Frumoase) din Paris, secţia arhitectură, beneficiind de o bursă a statului român obţinută cu ajutorul lui Alexandru Odobescu.

Printre cele mai cunoscute lucrări arhitectonice ale lui Ion Mincu se află Casa Lahovari, Casa Vernescu,  Şcoala centrală de fete, Bufetul de la Şoseaua Kiseleff în Bucureşti, Vila Robescu în Sinaia, Palatul Administrativ din Galaţi. Mincu a fost preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români între 1903 şi 1912, anul în care a murit. A fost şi deputat în Parlamentul României în perioada 1895 – 1899.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite