Centrul de informare turistică din oraşul fără turişti. Angajaţii centrului pleacă din cauza salariului mic, iar turiştii pot fi număraţi pe degete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul funcţionează într-unul din spaţiile construite în Grădina Publică din Focşani, dar angajaţii de aici mai mult taie frunză la câini.

Primăria Focşani a beneficiat în anul 2014 de o finanţare de 316.028 de lei de la Uniunea Europeană pentru implementarea proiectului privind crearea şi dotarea Centrului Naţional de Informare Turistică din municipiul Focşani.

Centrul a fost deschis acum doi ani, dar de atunci aproape că nu-i trece nimeni pragul. Motivul este lesne de înţeles, Focşaniul nefiind un oraş care să poată spune prea mult în domeniul turismului, în afara unor obiective culturale.

Autorităţile se laudă, dacă putem spune aşa, că în primul an de la implementare în centru au venit aproximativ 200 de turişti, adică sub 20 de turişti pe lună,  60% dintre ei fiind străini. În realitate, aşa zişii turişti erau elevi străini veniţi în schimburi de experienţă la colegi de-ai lor din Focşani, aceştia fiind aduşi de gazde şi la Centru pentru a spori numărul vizitatorilor.

În Focşani trăiesc circa 70.000 de persoane şi oraşul poate fi străbătut la pas dintr-un capăt la altul în aproximativ o oră.

Infrastructura reprezintă una din marile probleme nerezolvate de edilii din ultimii 25 de ani şi obiectivele care ar putea stârni interesul turiştilor pot fi numărate pe degete: Piaţa Unirii, Ateneul Popular, Tratrul Mr. Gh. Pastia, Muzeul Unirii, Mausoleul din Sus şi câteva biserici.

La nivel naţional, Centrul de Informare Turistică din Focşani stă bine doar din punct de vedere al dotărilor, cu o sală multimedia unde turiştii vor putea consulta şi primi gratuit ghiduri, hărţi şi pliante, pot accesa Internetul prin Infopoint-ul amplasat la intrare sau vor putea viziona filme de informare realizate în cadrul proiectului.

Totodată, s-au realizat un site-web specializat, cu informaţii turistice şi informaţii aferente, o aplicaţie pentru telefoanele inteligente, care să se constituie practic într-un ghid virtual prin oraş pentru vizionarea obiectivelor turistice

Prin acest proiect s-au creat şi două locuri de muncă, iar persoanele care au reuşit să ocupe posturile în cauză au fost nevoite să urmeze cursuri de specialitate, de agent de turism sau operator de turism.

Primul angajat al Centrului nu a rezistat decât un an şi jumătate şi şi-a dat demisia din funcţie, din cauza salariului foarte mic, adică 900 de lei pe lună, postul fiind pentru personalul contractual.

Primăria a reuşit să angajeze recent o altă persoană pe acest post, tot cu cursuri de specialitate

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică a Municipiului Focşani ȋşi desfăşoară activitatea ȋn clădirea Corpului G al Centrului meşteşugăresc – Grădina Publică, în apropierea parcării din faţa Casei de Cultură.

Două centre similare funcţionează la Odobeşţi şi Panciu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite