VIDEO Locuinţe din Vrancea percheziţionate de procurorii DIICOT. Anchetatorii au găsit echipamente pentru contrafacerea cardurilor bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Percheziţiile, în număr de 16, au avut loc pe data 11 ianuarie, pe raza judeţelor Bacău, Vrancea, Prahova şi Vâlcea.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, respectiv  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, au efectuat în data de 11 ianuarie 2014, un număr de 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Bacău, Vrancea, Prahova şi Vâlcea, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializată în săvârşirea infracţiunilor de fabricare şi deţinere de echipamente de skimming (activitate ilegală prin care o persoană obţine în mod fraudulos date stocate pe banda magnetică a cardului bancar), precum şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos utilizând instrumente de plată contrafăcute.


Potrivit procurorilor DIICOT, membrii grupării sunt suspectaţi de confecţionarea în România  a unor dispozitive speciale, pe care le utilizau în operaţiuni de skimming   pe teritoriul mai multor state din Uniunea Europeană, respectiv Italia, Germania şi Franţa.

 "Ulterior datele de carduri astfel obţinute erau folosite pentru efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase, prin utilizarea unor  instrumente de plată electronică contrafăcute, în Maroc, SUA şi Columbia,  fiind astfel  obţinute de către membrii grupării  importante sume de bani. Cu ocazia percheziţiilor au fost identificate trei laboratoare destinate confecţionării echipamentelor  de skimming. De asemenea au fost ridicate  bunuri, înscrisuri, sisteme informatice şi diverse echipamente artizanale (dispozitive tip gură de bancomat şi POS, camere video miniaturale, componente electronice şi alte instrumente şi materiale necesare confecţionării acestora), utilizate de membrii grupării pentru săvârşirea infracţiunilor de skimming, precum şi suma de peste 18.000 de euro", se arată într-un comunicat DIICOT.

Procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial  Bacău au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de 14 învinuiţi.

La data de 12.01.2014  Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă  pentru 12 persoane şi măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru alte două persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

Mai puteţi citi:

VIDEO / FOTOGALERIE Falsificatorii de bani prinşi de DIICOT păcăleau farmaciştii simulând un infarct

Locuinţele a doi patroni din Vrancea suspectaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, percheziţionate de procurorii DIICOT


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite