Anchetă în cazul unei sinucideri suspecte. Procurorii militari vor să afle de ce s-a împuşcat fostul comandant al Spitalului Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horaţiu Colea avea 56 de ani
Horaţiu Colea avea 56 de ani

Medicul chirurg Horaţiu Colea deţinea în condiţii legale un pistol. Acesta s-a împuşcat duminică după-amiază, în garajul din spatele blocului unde locuia.

Sinuciderea fostului comandant al Spitalului Militar din Focşani, dr. Horatiu Colea, în vârstă de 56 de ani, este anchetată de Parchetul Militar Iaşi.

Anchetatorii nu au făcut până acum nici un fel de dezvăluiri despre această sinucidere, întrucât medicul nu a lăsat vreun bilet prin care să-şi justifice gestul.

Surse din rândul anchetei spun că este posibil ca medicul să se fie aflat într-o stare depresivă, din cauza unor probleme medicale şi chiar personale.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al medicului a fost depus la Spitalul Militar de Urgenţă ”Dr. Alexandru Popescu” din Focşani, în holul central, spital în care medicul a profesat în ultimii 27 de ani.

Acesta a fost şeful Secţiei Chirurgie şi a condus Spitalul Militar, ca împuternicit, în două rânduri, fiind considerat unul dintre cei mai buni chirurgi din judeţ.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite