Mizeria dă târcoale la Centrul de Transfuzii din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza lipsei banilor, instituţia nu mai are cu ce să cumpere hârtie igienică, săpun şi detergenţi pentru curăţenie. Situaţia este mai mult decât critică, Mioara Hanţă, directoarea centrului, spunând că şi salariile sunt în pericol pentru că nu sunt bani la buget decât până în luna septembrie.

Mai mult, Centrul de Transfuzii Sanguine caută donator dispuşi să renunţe la tichetele de masă pe care le primesc, astfel încât unitatea să-şi poată plăti datoria de aproximativ 2.500 lei pe care o are la un magazin de electrice pentru un aparat de aer condiţionat aflat în sala de recoltare.

"Am ajuns în ultimul grad al crizei. Dacă pînă acum lumea mai venea să doneze sânge, în lunile de vară nu mai vine nimeni. Avem nevoie de 2.500 lei pentru a putea să ne achităm aparatul de aer condiţionat pe care l-am pus în sala de recoltare. Cel vechi s-a stricat şi a trebuit să-l schimbăm, dar nu l-am achitat încă. Până acum au venit patru-cinci donatori, iar noi avem nevoie de 40 de persoane care să doneze acel bon de 60 lei", spune doctoriţa Mioara Hanţă.

Şefa Centrului de Transfuzii sanguine din Focşani susţine că unitatea pe care o conduce traversează cea mai neagră perioadă in istoria sa.

"Nu avem nici bani pentru hârtie igienică, săpun şi detergent. Venim cu ele de acasă. Aşteptăm în zilele următoare o sponsorizare de câteva pachete de la fabrica din Adjud. Un domn a văzut că nu avem nici măcar pixuri cu care să scriem rezultatele analizelor şi a făcut o donaţie de câteva pixuri şi hârtie de scris. Bugetul stabilit la începutul anului a fost drastic micşorat, iar în acest moment nu sunt garantate decât salariile până în luna septembrie, şi ele micşorate cu 25%", reucunoaşte Mioara Hanţă.


Cinci-şase donatori zilnic

Nici criza financiară nu i-a împins de la spate pe vrânceni să vină să doneze, pragul unităţii fiind trecut de doar cinci sau şase persoane pe zi.

"În sala de recoltare se desfăşoară un act prin care pot fi salvate vieţi şi, de aceea, cred cu tărie în solidaritatea vrâncenilor. Acest apel este făcut şi in condiţiile în care cei ce se gândesc la sănătatea semenilor sunt tot mai puţini la număr. Nici măcar criza nu-i mai scoate din casă pe vrânceni", conchide şefa Centrului de Transfuzii.

Marius Vizitiu este unul dintre focşănenii care a renunţat la bonul în valoare de 60 lei.

"Nu este posibil să se ajungă aici, dar în România toul este posibil. Este un gest normal şi nu vreau să ies în faţă cu acest gest, dar cred că se vor strange mai mulţi semeni de-ai mei care să facă un astfel de gest", spune focşăneanul.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite