În Vrancea creşte numărul pacienţilor cu afecţiuni psihiatrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din această cauză, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf Pantelimon" Focşani este în  procedura de preluare a Spitalului Orăşenesc Odobeşti, desfiinţat acum trei ani.

Potrivit responsabililor Spitalului de Urgenţă din Focşani, în unitatea de la Odobeşti va fi mutată secţia de Psihiatrie, urmând să crească şi numărul de paturi pentru bolnavi.

„Prin creşterea  numărului de paturi se va putea înfiinţa în cadrul acestei secţii şi un compartiment de cronici, în condiţiile în care există personal de specialitate necesar, respectiv cinci medici, un rezident pe post şi personal mediu sanitar şi auxiliar", se arată în informarea făcută către Ministerul Sănătăţii.

Argumentele care stau la baza înfiinţării Compartimentului de bolnavi cronici din cadrul Secţiei  Psihiatrie rezidă în faptul că există spaţiul necesar suplimentarii, respectându-se circuitele funcţionale dar şi că s-a constatat o creştere la nivelul judeţului a numărului  de pacienţi cu afecţiuni psihice.

Mai puteţi citi:

Eficienţă la  Spitalul “Sf. Pantelimon” din Focşani înseamnă tăierea analizelor pacienţilor şi a sporurilor angajaţilor

Răcoare de 300.000 de lei la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Focşani, de la tatăl secretarului judeţului

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite