Care sunt avantajele vaccinării antigripale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dr. Grigore Hanţă
dr. Grigore Hanţă

Sfatul săptămânii este oferit de doctorul Grigore Hanţă, medic de familie şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Vrancea, care spune că vaccinul este condiţia esenţială pentru a ne feri de gripă.

„Vaccinul conţine trei tulpini şi oferă peste 90% protecţie împotriva virusului gripal. De exemplu, pentru persoanele incluse în categoriile de risc, contactarea acestui virus ar putea fi fatală, deoarece organismul lor este slăbit. Riscul de a face gripă există până în luna martie, aşa că administrarea vaccinului scade consumul de medicamente administrate în cazul apariţiei unor afecţiuni respiratorii care sunt inevitabile în sezonul rece. De pildă, o simplă reţetă pentru tratarea unei viroze costă pe puţin 50 de lei, în timp ce un vaccin cumpărat din farmacie de către o persoană care nu e inclusă în categoriile de risc ajunge la aproximativ 35 de lei. Campania de vaccinarea antigripală va începe de îndată ce vor sosi dozele la Direcţia de Sănătate Publică şi vor fi distribuite cabinetelor medicilor de familie", declară dr. Grigore Hanţă, medic de familie.


Vor fi vaccinate gratuit persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special afecţiuni respiratorii, cardiovasculare şi metabolice, copiii şi bătrânii institutionalizaţi, dar şi personalul medical.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite