Un chilipir şi o zambilă, în dar de Sfântul Valentin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cănuţe de criză, urşi de pluş, perne sub formă de inimioare, o buburuză cât unghia, răvaşe de amor cerate, cănuţe  2 în 1, bijuterii sau flori acoperă tarabele negustorilor, veniţi cu cortul în centrul Craiovei.

Tarabe cu mesaje de amor

Click pe poze pentru galerie foto

De la chilipiruri made în China şi până la bijuterii lucrate manual, de la obiecte minuscule cu doar 0,50 de bani şi până la urşi uriaşi  ce costă şi 150 de lei, comercianţii ambulanţi garantează că niciun îndrăgostit nu va pleca de la ei cu mâna goală, căci preţuri sunt pentru toate buzunarele. Însă, nu mai merge cum mergea.  Anul trecut i-a ajutat şi vremea, însă acum fie a nins continuu, fie e ger de crapă pietrele, iar peste toate vine criza din portofelele oamenilor.

Printre zecile de obiecte care seamănă unele cu altele şi-au făcut loc şi cele lucrate manual, precum bijuteriile şi ornamente pentru casă.

„De cinci ani fac astfel de bijuterii şi pot să spun că le plac oamenilor. Sunt lucruri muncite, create, originale“, a spus Denisa Coteanu.

image

Click pe poze pentru galerie foto

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite