Reacţia Ministerului Sănătăţii, după decesele de la Spitalul Filantropia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre pacienţii care şi-au pierdut viaţa în urma unei transfuzii
Unul dintre pacienţii care şi-au pierdut viaţa în urma unei transfuzii

O femeie de 81 de ani şi un bărbat de 64 de ani, ambii internaţi la Spitalul „Filantropia“ din Craiova, au decedat din cauza unor transfuzii sangvine eroante. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au găsit o serie de nereguli în urma anchetei pe care au desfăşurat-o la unitatea spitalicească.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au transmis un comunicat de presă cu privire la cei doi oameni care au decedat recent în Spitalul Filantropia din Craiova, la scurt timp după ce au făcut transfuzii sangvine. Conform comunicatului, o echipă de control din cadrul DSP Dolj s-a deplasat în data de 25.02.2017 şi 27.02.2017 la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova, judeţul Dolj.

„În data de 24.02.2017 în Clinica de hematologie au fost transfuzaţi 12 pacienţi, şase dintre aceştia dezvoltând reacţii adverse posttransfuzionale. Doi dintre aceşti pacienţi au decedat, trei pacienţi au fost transferaţi în Clinica ATI în stare stabilă, iar unul a fost transferat la Spitalul Clinic Fundeni la solicitarea familiei. În prezent se derulează o anchetă a Inspectoratului de poliţie judeţean Dolj. Comisia de control din cadrul DSP Dolj, furnizează datele necesare către organele de anchetă.

Ca urmare a controlului efectuat, inspectorii din cadrul DSP Dolj au făcut următoarele recomandări Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova:

1. Unitatea sanitară va finaliza ancheta evenimentului şi va completa şi transmite formularele de alertă la DSP Dolj şi CRTS Craiova, conform prevederilor Ordinului MS nr. 1228/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea sistemului de hemovigilenţă, de asigurare a trasabilităţii, precum şi a Regulamentului privind sistemul de înregistrare şi raportare în cazul apariţiei de incidente şi reacţii adverse severe legate de colecta şi administrarea de sânge şi de componente sanguine umane;

2. Administrarea de sânge se va face strict în conformitate cu legislaţia în vigoare;

Au fost sancţionate persoanele responsabile, conform HG nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice“, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite