De ce apar migrenele şi care sunt simptomele care ar trebui să ne îngrijoreze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Migrenele sunt dureroase, iar simptomele sunt de la dureri puternice de cap, greaţă, vărsături până la sensibilitate la lumină. Migrenele sunt împărţite în trei categorii, în privinţa cauzelor care le produc: alimentaţia, mediul ambiant şi factori psihologici.

Medicii susţin că persoanele cu aceste afecţiuni trebuie în primul şi în primul rând să ştie care sunt cauzele migrenei, dar şi ce tratament trebuie să urmeze. „Migrenele sunt dureroare şi pot dura între 4 şi 72 de ore, iar simptomele pot fi de la ameţeală, amorţeală, afecţiuni ale vederii, stări de somnolenţă, senzaţii de vomă. Majoritatea persoanelor care au astfel de simptome recurg la tratament, dar organismul la medicamente variază de pacient la pacient. În consecinţă vom observa că există posibilitatea să nu reuşim să scăpăm de durerile de cap insuportabile nici cu ajutorul acestor substaneţe “, a spus medicul de familie, Mihaela Avram.

Din ce cauză apar migrenele:

-Durerile de cap puternice pot agrava apariţia migrenelor. Specialiştii ne recomandă să urmăm un astfel de tratament decât în urma unei prescripţii medicale.

-Alimentele sărate, procesate, pot declanşa migrene. Săritul peste mese poate duce la apariţia durerilor insuportabile de cap.

-Alcoolul şi băuturile cofeinizate pot declanşa apariţia migrenelor.

-Stresul poate duce la apariţia durerilor de cap, iar migrenele pot dura între 4 şi 72 de ore.

-Luminia puternică, soarele, sunetele puternice, pot induce migrenele.

-Schimbarea vremii sau presiunea barometrică poate duce la apariţia durerilor de cap puternice.

-Efortul intens fizic, dar şi lipsa activităţii sexuale poate duce la apariţia migrenelor.

-Schimbările hormonale la femei pot declanşa dureri de cap insuportabile. Anumite simptome apar de regulă înainte sau în timpul perioadelor menstruale.

Medicii au mai precizat că persoanele care se confruntă cu dureri de cap insuportabile au un risc mai ridicat de apariţie a accidentului vascular.

„Uneori cel mai bun remediu pentru a scăpa de durerile de cap insuportabile este să ne relaxăm. Este bine să conştientizăm cât de importantă este şi alimentaţia şi să renunţăm la alimente de tip fast-food, dar şi la băuturile carbogazoase. Ne putem îmbunătăţi calitatea vieţii dacă alegem un astfel de program şi învăţăm cât de important este să facem şi mişcare zilnic. Toate aceste lucruri ne pot scăpa defintiv de migrenele insuportabile“, a mai precizat medicul de familie, Mihaela Avram.
  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite