S-a născut a doua oară. Bebeluşul abandonat în toaleta trenului personal Petroşani-Craiova este sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetiţa în vârstă de 3 zile a fost găsită de un controlor în toaleta trenului personal Petroşani-Craiova în prima zi a anului nou. Bebeluşul abandonat a fost internat la Spitalul Judeţean din Bănie.

Fetiţa în vârstă de patru zile are peste 2 kilograme şi este sănătoasă. „Nu are afecţiuni şi care, în acest moment, primeşte îngrijiri în Clinica de Terapie Intensivă. A fost născută acum 3 – 4 zile, are o greutate de 2,250 kg “, a spus Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova.

Poliţiştii din Craiova sunt pe urmele mamei care a abandonat în toaleta unui tren personal un nou născut în prima zi a anului nou. Din primele date, femeia ar fi născut singură. 

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj au demarat o anchetă şi încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru bebeluşul abandonat în tren. Mama fetiţei riscă închisoare pentru rele tratamente şi abandon de familie. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite