Studenţi străini, profesori pentru liceenii craioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii AIESEC, trup şi suflet în organizaţie
Membrii AIESEC, trup şi suflet în organizaţie

Elevii din clasa a IX-a, care vor să fie parte din programul educaţional „GROW“, derulat de Şcoala de valori şi AIESEC România, se mai pot înscrie până luni, 20 februarie.

În cadrul proiectului, ajuns la a şaptea ediţie, elevii din clasa a IX-a participă la ateliere de lucru despre diversitate, voluntariat şi interculturalitate, susţinute în limba  engleză de traineri din diverse colţuri ale lumii.

Programul „GROW 0.9“ va fi organizat de Şcoala de valori şi AIESEC în perioada 5 martie - 6 aprilie 2012.  Sesiunile de pregătire vor dura şase săptămâni, timp în care liceeni vor învăţa despre abilităţi de comunicare, alimentaţie sănătoasă, ecologie, autocunoaştere, cum să dea feedback constructiv, cum să lucreze în echipă, cum să înfrunte potenţiale situaţii de discriminare şi ce înseamnă cetăţenia europeană.

Adolescenţii îşi pot depune aplicaţia pe www.growedu.ro.

GROW a câştigat premiul de popularitate la categoria „Cel mai bun proiect educaţional“ în cadrul Galei Premiilor în Educaţie, premiul pentru „Cel mai bun proiect de educaţie de tineret din România“ acordat de Parlamentul European, în cadrul Galei Charlemagne, şi premiul pentru „Cea mai bună idee de proiect cu o componentă de educaţie financiară“, în cadrul Galei Societăţii Civile.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite