Craiova: SONDAJ / Crezi că Florin Costea va părăsi Ştiinţa în această iarnă?
0Pe adresa golgheterului Universităţii Craiova vin tot mai multe oferte, însă finanţatorul grupării din Bănie nu pare tentat să se despartă în iarnă de „briliantul“ său.
Adrian Mititelu susţine că nu-l va vinde pe Florin Costea decât în vară şi doar pentru un „preţ corect“. Pentru doritoarele din Liga I acesta a fost fixat la 20 de milioane de euro, însă, pentru echipele de afară, preţul este cu mult mai mic. S-a tot vorbit de oferte din Germania, Rusia şi Ucraina, iar, mai nou, Portugalia şi Turcia.
Din Ţara Semilunei, se pare că Ankaragucu, echipa care îl vrea pe Gică Hagi antrenor, ar putea fi o destinaţie pentru golgheterul României, „Regele“ fiind cel care l-ar dori pe atacantul oltean în lot. Dacă Hagi va semna cu gruparea din Ankara, Costea ar putea ajunge din această iarnă în Turcia, însă Mititelu (foto) se ţine tare şi spune că îl va păstra pe jucător la echipă, cel puţin până la vară.
„Indiferent de cum ne va merge, până la vară nu se pune problema ca Florin Costea să plece. Dacă la vară va fi ofertă bună, care să ne mulţumească, atunci va pleca. El este singurul care va pleca, dar numai în cazul în care vom primi preţul corect. Dacă nu, va mai sta încă un an“, a precizat Mititelu.
Florin Costea în acţiune, la naţională (foto 1) şi la Universitatea Craiova (foto 2)