Craiova: Stomatologia de la Rotonda, doar pe jumătate ocupată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar şapte cabinete medicale din cele 14 ale Centrului Medical de pe Calea Bucureşti sunt funcţionale, deşi clădirea a fost inaugurată în urmă cu şase luni. Pentru că nu mai pot face faţă cheltuielilor, medicii au cerut scăderea cu 25% a chiriei.

Preţul mare al chiriei şi dificultăţile în accesarea creditelor pentru dotări, acestea sunt cauzele pentru care craiovenii care vor să beneficieze de serviciile medicilor de la fosta Stomatologie de pe Calea Bucureşti, au găsit doar câteva uşi la care pot să bată. Inaugurat cu mare pompă în luna ianuarie a acestui an, Centrul Medical aparţinând Consiliului Judeţean a costat administraţia 2,5 milioane de lei. În policlinică nu funcţionează însă decât şapte cabinete situate la parter, majoritatea de stomatologie şi chirurgie oro-maxilo-facială. Medicii spun că le este greu să facă faţă cheltuielilor, mai ales că au fost obligaţi să aducă în spaţiile închiriate de la CJ Dolj doar aparatură nou-nouţă, fiind astfel nevoiţi să facă împrumuturi la bănci. „Toate cabinetele sunt ocupate, însă nu sunt funcţionale toate pentru că este mai greu cu aparatura. Apoi nici publicitate nu s-a făcut suficientă şi lumea nu ştie că în acest centru poţi veni să îţi rezolvi problemele dentare”, ne-a spus unul dintre medicii care au închiriat cabinete şi care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Vor chirii mai mici

De altfel, autorităţile judeţene susţin că toţi medicii din clădire au trimis o scrisoare către CJ Dolj în care cereau reducerea chiriei cu 25%, având în vedere actualele condiţii economice. „Ne-au spus că nu mai pot face faţă cu toate cheltuielile. Pe lângă chirie, mai trebuie să plătească şi utilităţile plus un asistent. Luna trecută au plecat cu nouă milioane de lei vechi acasă”,a spus Dan Mogoş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care a precizat că solicitarea va fi dezbătută în comisia de buget-finanţe a Consiliului dar şi de conducerea executivă a instituţiei. În prezent, medicii de pe Calea Bucureşti plătesc lunar chirie între 11-şi 13 euro pe metrul pătrat.


Cabinete funcţionale


În Centrul Medical de pe Calea Bucureşti puteţi găsi deocamdată 7 medici: patru medici dentişti, doi de chirurgie oro-maxilo-facială şi un medic de familie. În policlinică nu se tratează urgenţele, aşa cum se anunţase iniţial. În curând, va deveni funcţional şi un cabinet de la etajul întâi al clădirii, mai precis cel de cardiologie.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite