Mircea Cărtărescu: „Ca profesor m-am predat dezarmat studenţilor mei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Cărtărescu - Doctor Honoris Causa la Universitatea Ovidius Constanţa Sursa UOC

Cel mai cunoscut publicist român contemporan, Mircea Cărtărescu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa. Ceremonia a avut loc luni, 8 mai, în colaborare cu Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

Aula Bibliotecii Universitare de la Constanţa a fost arhiplină, profesori şi studenţi dorind să îl asculte pe scriitorul care a fost candidat pe lista scurtă a Premiului Nobel pentru Literatură, fiind considerat vârf de lance al generaţiei '80, „generaţia în blugi“ care „a coborât poezia în stradă“.

„De la vârsta de douăzeci şi patru de ani, fără întrerupere, am fost şi profesor. În toată această perioadă nu am predat în primul rând fapte de istorie şi teorie literară: m-am predat pe mine însumi, în ambele sensuri ale cuvântului. M-am predat, mai întâi, dezarmat şi zâmbitor, în mâinile studenţilor mei, lăsând jos scutul care desparte şi opune profesorul studenţilor. Am fost alături de ei, unul dintre ei, am învăţat mereu de la ei. Am fost extrem de flatat când am simţit că sunt acceptat între ei în ciuda deosebirilor pe care le aduce vârsta. Apoi, m-am predat pe mine însumi prin puterea exemplului personal: mi-am predat, fără ca studenţii să simtă, valorile, idealurile, credinţele intime, felul meu de a privi lumea, fără prejudecăţi, fără preţiozitate, fără snobism, fără discriminări, cu acel suflet netulburat despre care vorbeau cei vechi. Mi-a plăcut şi-mi place, de asemenea, să gândesc în faţa lor, uneori fără să ştiu mai mult decât ei, aşa cum, la cu totul alt nivel, o făcea Ludwig Wittgenstein cu puţinii, dar remarcabilii lui studenţi“, a declarat prof. univ. dr. Mircea Cărtărescu în discursul de mulţumire, Oratio Gratitudinis, rostit cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa.

Literaţii îl descriu pe Mircea Cărtărescu drept scriitorul emblematic al generaţiei ‘80, care a conferit poeziei româneşti forţa unei noi expresivităţi, o nouă sensibilitate, care a marcat generaţiile poetice ulterioare cu volume care fac parte acum din marea poezie a secolului XX: Faruri, vitrine, fotografii, (1980); Poeme de amor (1983); Totul (1985); Levantul (1990); Dragostea (1994); Dublu CD (1998); Plurivers, vol. 1 şi 2 (2003), 50 de sonete (2006), Nimic (2010). 

Mircea Cărtărescu - Doctor Honoris Causa la Universitatea Ovidius Constanţa Sursa UOC

Cu o extraordinară capacitate de a se reinventa, Mircea Cărtărescu a trecut la o proză care l-a situat în scurt timp printre marii autori contemporani şi printre clasicii literaturii universale. Romanele sale sunt traduse în toate limbile europene şi nu numai: Visul (Nostalgia) (1989); Travesti (1994); Orbitor. Aripa stângă (1996); Orbitor. Corpul (2002); Enciclopedia zmeilor (2002), Orbitor, aripa dreaptă (2007), Solenoid (2016). La acestea se adaugă remarcabilele volume de proză scurtă, De ce iubim femeile (2004), Frumoasele străine (2010), Ochiul căprui al dragostei noastre (2012), Fata de la marginea vieţii (2014).

Mircea Cărtărescu este şi un eseist şi un publicist care priveşte cu luciditate, ironie melancolică şi discernământ etic societatea românească. Volumul său recent, Peisaj după isterie (2017), oferă răspunsuri nuanţate unei interogaţii fundamentale cu privire la societatea românească: <cum putem trăi împreună?>.

Devotat literaturii, erudit, elegant, jovial şi luminos în atitudinea sa faţă de ceilalţi, Mircea Cărtărescu este o personalitate carismatică prin care cultura română dobândeşte audienţa internaţională pe care o merită. 

Mircea Cărtărescu este cel mai premiat scriitor român în străinătate, având o carte de vizită remarcabilă: laureat în 2005 al premiului internaţional Giuseppe Acerbi în Italia, în 2011 a primit Premiul Internaţional Vilenica din Slovenia, urmat în 2012 de Premiul Internaţional pentru Literatură Berlin - Haus der Kulturen der Welt şi în 2013 de Premiul Internaţional Spycher-Leuk în Elveţia şi de Premiul Internaţional de poezie de la Novi Sad.

În 2014 a primit Premiul „Tormenta en un vaso“ la Madrid pentru cea mai bună carte străină publicată în Spania. A mai primit Premiul Euskadi de Plata din Spania în 2014, Premiul oraşului Leipzig pentru înţelegere europeană (Germania, 2015), Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (Austria, 2015) şi Premiul Gregor von Rezzori (Italia, 2016)“, îl descriu gazdele de la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Evenimentul pe care Universitatea Ovidius din Constanţa, în colaborare cu Filiala Dobrogea a USR, îl propune publicului face parte dintr-un proiect mai amplu de deschidere a spaţiului cultural dobrogean către marile personalităţi ale culturii româneşti şi internaţionale. 

Pe aceeaşi temă: 

Volumul „Peisaj după isterie” de Mircea Cărtărescu va  fi lansat pe 9 mai, la librăria Humanitas Cişmigiu

Mircea Cărtărescu: „Vârsta de 60 de ani e foarte cool“ INTERVIU

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite