Mircea Băsescu află în această săptămână dacă va fi condamnat la închisoare. Procurorii au cerut o pedeapsă de şapte ani după gratii
0Pe 8 ianuarie, magistraţii de la Tribunalul Constanţa vor da o hotărâre în dosarul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influenţă.
Mircea Băsescu este acuzat că a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel, zis Bercea Mondial), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Procurorii DNA au cerut ca Mircea Băsescu să primească o pedeapsă de şapte ani de închisoare.
În octombrie 2015, membrii familiei interlopului Bercea Mondial au primit pedepse grele cu închisoarea pentru şantajarea lui Mircea Băsescu.
Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a primit cea mai mare pedeapsă, de 12 ani, 11 luni şi 20 de zile de închisoare. Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial va avea de executat 4 ani şi 6 luni de închisoare.
Cu pedeapsă privativă de libertate s-au ales şi soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, condamnată la 3 ani şi 9 luni închisoare. Izaura Anghel, soţia lui Marius Constantin, a fost condamnată la 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare. Grinică Ion Anghel (fratele Izaurei Anghel), care este minor, a fost condamnat la o măsură educativă sub supraveghere pe o perioadă de 6 luni. Ei au fost trimişi în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA Constanţa.
În acelaşi dosar, Mircea Băsescu a cerut daune de un milion de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru că i-a fost afectată imaginea. Magistraţii au decis că va primi doar 7.000 de euro: de la Florin Anghel 3.000 de euro, de la Izaura Anghel -2.500 de euro, de la Marius Constantin -1.000 euro, iar de la Grinică Anghel 500 de euro. Hotărârea nu este definitivă.
Vă mai recomandăm: