Acesta nu a putut veni, din cauza sănătăţii şi a vârstei, dar a solicitat ca premiul său de 10.000 euro să fie oferit editurii Humanitas, pentru promovarea literaturii române.

Premiul pentru un tânăr scriitor, în valoare de 5000 euro, oferit de Primăria Municipiului Mangalia şi de Uniunea Scriitorilor din România, a fost acordat lui Ognen Spahic din Muntenegru. Maestrul de ceremonii al festivităţilor de anul acesta a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu.

Laureaţii Marelui Premiu Ovidius de la ediţiile anterioare ale Festivalului au fost: Jorge Semprun (Spania, 2002), António Lobo Antunes (Portugalia, 2003), Amos Oz (Israel, 2004), Mario Vargas Llosa (Peru, 2005), Andrei Codrescu (SUA / România, 2006), Yevgeny Yevtushenko (Rusia, 2007), Orhan Pamuk (Turcia, 2008), Péter Esterházy (Ungaria, 2009), Jean D'Ormesson (Franța, 2010).