Legenda Vilei Cucoanei, locul blestemat de la marginea oraşului Constanţa
0În Km 5 se înalţă la marginea cartierului o clădire altădată somptuoasă, din care în prezent au mai rămas doar pereţii. Toată lumea îi zice Vila Cucoanei.
Legenda conacului boieresc de pe strada Hatman Arbore spune că un băiat şi o fată proaspăt căsătoriţi au murit în această casă. După moartea lor, oamenii din zonă spun că ei s-au arătat în acele locuri.
Construcţia a fost ridicată în anul 1955. Anul este desenat pe unul dintre pereţi, care ulterior a fost acoperit de funingine.
Nici vecinii nu ştiu prea multe despre „cucoană“. În perioada interbelică, era o mare moşiereasă care a ridicat construcţia cu etaj. Ea nu deţinea numai această casă, ci şi pământurile de jur împrejur, unde avea o livadă de pomi fructiferi, dar şi viţă de vie.
Clădirea se află într-o stare avansată de degradare. În ultimii ani, ea a fost luată în stăpânire de oamenii străzii, care şi-au găsit adăpost în camerele Vilei Cucoanei.
Un vecin, Dumitru, ne-a povestit că a locuit 11 ani în casa în perioada în care era naţioalizată, însă ulterior a reuşit să-şi strângă bani şi să-şi construiască şi el un mic imobil. Spune că a întreţinut conacul boieresc atât cât a putut. A schimbat lemnul putrezit şi a dat o mână de var.
Pe site-urile de imobiliare sunt scoase la vânzare mai multe imobile caracterizate ca fiind conace boiereşti. O astfel de casă este scoasă la vânzare la Nicolae Bălcescu. Imobilul are cinci camere şi o suprafaţă construită de 169 mp. Casa nu are nimic din măreţia unui conac, ci doar câteva elemente arhitecturale deosebite la faţadă.
Vă mai recomandăm:
Legenda conacului Bolomey în pivniţa căruia erau sechestrate fecioare, pentru plăcerile interzise ale protipendadei bucureştene din secolul XX
Blestemul comorii regelui dac Dromichete, ascunsă de milenii în inima „Cetăţii Soarelui” din Bărăgan