De ce se plăteşte atât de prost pe litoral. Cât poţi câştiga în 2018 muncind pe plajă la Marea Neagră
0Cele mai mici salarii din România sunt, conform Institutului Naţional de Statistică, în domeniul hotelurilor şi restaurantelor. Astfel, în timp ce în IT salariul mediu net este de 6.689 de lei, cel mai mare din ţară, cei care muncesc în hoteluri sau restaurante au o medie a salariului de 1.541 de lei.
Conform ultimului raport dat publicităţii de Institutului Naţional de Statistică (INS), valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net pe luna martie 2018, raportat la februarie 2018, s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (6.689 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.541 lei).
Profituri mici, salarii mici
Dănuţ Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA) spune că aceste date scot în evidenţă faptul că domeniul hotelurilor şi restaurantelor continuă să rămână pe ultimul loc. „Eu nu sunt surprins atât de faptul că cele mai mici salarii sunt în domeniul restaurante şi hoteluri pentru că aşa a fost în ultimii ani deoarece, chiar dacă unora nu le place acest adevăr, mai sunt unele unităţi prin ţară unde se mai practică plata muncii la gri. Adică, un angajat primeşte minim pe economie în baza unui contract de muncă şi, în plus, primeşte şi alţi bani nefiscalizaţi. Deci, nu o să ştim niciodată suma întreagă pe care o primeşte salariatul din acest sector.”
Cu toate acestea, Dănuţ Jugănaru spune că vom asista la o creştere a salariilor în domeniu până la limita rentabilităţii datorită crizei forţei de muncă. Patronii de pe litoral se plâng, înainte de deschiderea sezonului estival, de „cea mai mare criză a forţei de muncă din 1990 încoace”. Iar această criză se datorează, spune specialistul, dorinţei românilor de a pleca în străinătate, dar şi salariilor mari din sectorul public. „Sectorul public este un miraj acum. Niciodată, în viitorii 5 sau 6 ani, privaţii nu vor putea să egaleze salariile din sectorul public pentru că vor intra pe pierderi.”
Paul Mărăşoiu, director de hotel şi specialist în industria ospitalităţii, spune că raportul INS s-ar putea să folosească informaţii neactualizate deoarece în ultimii doi ani salariile în domeniu au crescut. „Într-adevăr, turismul în general şi domeniul hotelier, cu precădere, a avut salarii mici. De ce lucrul acesta? Pentru că profiturile sunt foarte mici. Creşterile salariale din urmă cu cinci sau şase ani ar fi determinat închiderea unor afaceri mai mici. Dar 1.500 de lei net deja nu mai este un salariu nici măcar minim.”
Cu toate acestea, spune specialistul, putem admite că 1.500 de lei net ar putea primi un muncitor necalificat „care selectează gunoiul, de exemplu. Dar o cameristă nu are sub 1.900-2.000 de lei, un ospătar care îşi cunoaşte meseria are cam 2.500 de lei, iar un şef de sală are de la 3.000 de lei în sus. Mai jos de atât, la momentul acesta nu sunt salariile. Pentru că există şi o presiune a lipsei resurselor umane.”
Statistica, influenţată de turismul sezonier
O altă cauză care determină ca în domeniul hotelier şi al restaurantelor să fie cele mai mici salarii poate fi pusă pe seama turismului sezonier. „România are un turism sezonier în proporţie de 40%. În această perioadă, da recunosc, avem salarii foarte mici în partea de litoral pentru că nu avem turişti. În această perioadă noi angajăm şi ţinem oamenii angajaţi. Este o măsură de ajutor social pe care o facem: îi scoatem din sarcina statului (şomaj) şi îi trecem în sarcina noastră. Şi e normal că, dacă vin foarte puţin pentru că nu au ce face la serviciu, îi plătim cu foarte puţin, minim pe economie. Pe măsură ce intrăm în sezon şi începem activitatea îi scoatem din zona asta a celor mai mici salarii”, spune Dragoş Răducan, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turism.
Şi Paul Mărăşoiu vede în turismul sezonier o posibilă cauză a statisticilor prezentate de INS. Acesta spune că există încă o practică, având în vedere lipsa unei legislaţii coerente în ce priveşte munca sezonieră, prin care patronii încearcă să-şi păstreze personalul chiar dacă nu lucrează. Aşa se ajunge să le ofere nişte salarii mai mici. „Decât să rişti să-l trimiţi în şomaj fără ipoteza certă cu tu îl vei lua înapoi mai bine încerci să-l ţii cu un salariu mai mic ca să-l ai la începutul sezonului”, adaugă specialistul.
Oamenii din turism susţin că vremurile în care angajaţii primeau salarii mici deoarece acestea se compensau cu bacşişurile primite au trecut. „Acum angajatorii nu mai sunt atât de inconştienţi încât să-şi pericliteze propria afacere dând salarii neagreate doar pentru a obţine profit”, conchide Mărăşoiu.
Pe aceeaşi temă: