Contraamiralul care a refuzat să se supună lui Ion Antonescu. După război, a fugit din ţară şi a lucrat la Europa Liberă

Contraamiralul care a refuzat să se supună lui Ion Antonescu. După război, a fugit din ţară şi a lucrat la Europa Liberă

Contraamiralul Gheorghe Dumitrescu Arhivă Marina Română

În timp ce era ataşat naval la Londra, contraamiralul Gheorghe Dumitrescu a refuzat să se subordoneze regimului mareşalului Ion Antonescu, fiind judecat în lipsă şi condamnat de Curtea de Justiţie Militară la 25 de ani de muncă silnică, degradare militară şi 10.000 de lei cheltuieli de judecată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gheorghe Dumitrescu s-a născut la 16 octombrie 1888, petrecându-şi copilăria pe strada Făinari din Bucureşti. La 1 septembrie 1907 a fost încadrat ca elev al Şcolii Militare de Artilerie, Geniu şi Marină din Capitală, pe care a absolvit-o în 1909 cu gradul de sublocotenent. La 1 noiembrie 1911 a fost transferat la Divizia Dunăre, iar la 1 aprilie 1913 a fost încadrat la gradul de locotenent. Între 20 iunie – 31 august 1913 a fost mobilizat la partea activă, aflăm din scrierile comandorului (r) Marian Moşneagu.
 
La 15 mai 1920, a fost trimis de Ministerul de Război la studii în Anglia, unde a urmat cursuri de semnale, artilerie, torpile şi mine. La 10 mai 1921 a revenit la Divizia de Mare, iar la 1 octombrie 1922 a fost încadrat la Forţa Navală Maritimă. La 16 noiembrie 1932 a fost încadrat la Forţa Navală Maritimă, iar din 1923 şef se stat major al Forţelor Navale Maritime. În perioada 1929 – 1930 a fost trimis la Uzinele Bofors din Suedia şi Nobelkruf pentru a recepţiona minuţii şi pulberi pentru Marina Română. La 1 aprilie 1930 a fost mutat la Corpul Echipajelor Maritime, în calitate de comandant al distrugătorului Mărăşti. Din 1933 a fost avansat comandor, iar ulterior contraamiral, deţinând şi funcţia de şef de stat major al Comandamentului Marinei Regale. 
 
În toamna anului 1940, în timp ce era ataşat naval la Londra, a refuzat să se subordoneze regimului mareşalului Ion Antonescu, motiv pentru care, la 2 decembrie, a fost rechemat în ţară, fiind pus la dispoziţia subsecretariatului de Stat al Marinei. Pentru că a refuzat, prin Decizia nr. 1 din 17 martie 1942 a fost judecat în lipsă şi condamnat de Curtea de Justiţie Militară la 25 de ani de muncă silnică, degradare militară şi 10.000 de lei cheltuieli de judecată, fiind acuzat de „crimă de insubordonare săvârşită în timpul stării de asediu“. Prin urmare, la data de 27 aprilie 1942 a fost şters din efectivele Marinei Militare. Pe timpul războiului i s-a retras cetăţenia română şi s-a cerut confiscarea averii.
 
În 1945 a fost amnistiat. A revenit în ţară, fiind aşteptat pe aeroportul Băneasa de căpitan-comandor Ion Cristescu. La 28 septembrie 1945 a fost numit provizoriu la comanda litoralului maritim şi fluvial. 
La 31 octombrie 1948,  diplomatul român a trecut clandestin frontiera în Iugoslavia, împreună cu generalul Dumitru Petrescu, fost ataşat militar al României la Washington. La 1 mai 1949, după ce a evadat din lagărul de refugiaţi politic unde fusese internat de sârbi şi s-a predat autorităţilor britanice. A activat în cadrul Asociaţiei foştilor Combatanţi Români din Franţa şi a fost unul dintre primii redactori ai secţiei române a postului de radio Europa Liberă. S-a stabilit la Londra, unde a decedat. În martie 1960, el figura încă în evidenţele Securităţii ca urmărit general, cu specificaţia: „În caz de identificare, să fie reţinut“. 
 
citeste totul despre: