Centrala Nucleară de la Cernavodă intră în programul de oprire planificată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă intră în programul de oprire planificată, una dintre unităţile sale urmând a fi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional.

SN Nuclearelectrica SA (SNN) anunţă că începând de miercuri, 2 mai 2018, Unitatea 1 va intra în programul de oprire planificată, urmând a fi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional la ora 11.00.

„Durata opririi planificate este de aproximativ 30 de zile, conform planificării lucrărilor de mentenanţă preventivă şi corectivă necesare a fi realizate în această perioadă“, comunică SNN.

În perioada opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă vor fi efectuate activităti din următoarele programe:                                                                                                                                                                                 

 - Programul de mentenantă preventivă şi corectivă; 

 - Programul de inspecţii; 

 - Programul de testare obligatorie pe perioadă opririlor planificate; 

 - Programul de implementare modificări.

„Lucrările aferente programului de oprire planificată a Unităţii 1 vor fi executate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul inconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă“, transmite directorul general SNN Cosmin Ghiţă.

Pe aceeaşi temă: 

Care sunt diferenţele între reactoarele de la Cernavodă şi cele de la Cernobîl şi de ce centrala de pe Dunăre este mai sigură 

UPDATE Defecţiuni în lanţ la Centrala nucleară de la Cernavodă în doar câteva zile. Premierul a trimis Corpul de control

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite