Caz uluitor: călătorii unui tren privat spre mare, daţi jos între linii. Oamenii au mers pe jos până în gara de la Cernavodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tren particular Astra Trans Carpatic spre Constanţa Sursa Facebook ATC
Tren particular Astra Trans Carpatic spre Constanţa Sursa Facebook ATC

Pasagerii unui tren particular care venea sâmbătă, 27 aprilie, la Constanţa au fost daţi jos la o distanţă apreciabilă de gara de la Cernavodă, între liniile de cale ferată.

S-a întâmplat în dimineaţa zilei de sâmbătă, 27 aprilie, în jurul orei 10.00, când în zona Gării Cernavodă, un tren al companiei Astra Trans Carpatic, invocând defecţiuni la sistemul de frânare, a rugat călătorii să coboare din tren între liniile de cale ferată, la o distanţă de câteva minute de mers pe jos, pentru a-şi căuta altă soluţie de a ajunge la Constanţa.

Călătorii şi-au cumpărat în cele din urmă bilete la un tren personal, cu aceeaşi destinaţie, de la Căile Ferate Române.

Oamenii au anunţat revoltaţi OPC-ul. Horia Constantinescu, şeful Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, a declarat că a depus diligenţe pentru a afla detalii despre incident.

„Acesta a ajuns până la urmă în Constanţa fără călători, iar la numerele de telefon ale companiei nu răspunde nimeni“, spune Constantinescu. 

Tren particulare Astra Trans Carpatic spre Constanţa podul de la Cernavodă Sursa Facebook ATC

Trenul de Constanţa trecând podul de la Cernavodă Sursa Facebook Astra Trans Carpatic 

OPC a trimis o echipă de permanenţă pentru a constata incidentul, în formă legală.

„Am luat legătura cu comisarul şef Sorin Susanu de la regiunea Timiş, unde are sediul această companie, urmând să solicităm suspendarea activităţii acestei societăţi pe motivul că au expus călătorii la grave pericole“, a declarat şeful OPC. 

Şeful de tren şi mecanicul au dat declaraţii scrise relatând că trenul a stat în zona Gării Cernavodă preţ de oră şi jumătate, iar la momentul la care un alt tren a sosit în gară, mecanicul de tren a luat decizia deschiderii uşilor la o distanţă apreciabilă de peron şi a permis călătorilor să coboare pentru a găsi o legătură către Constanţa. 

„În urma discuţiilor şi cu reprezentanţii societăţii am fost informaţi că vor depune diligenţe în vederea aflării circumstanţelor în care acest incident s-a petrecut. Fiind prezenţi în trenul respectiv pentru a continua investigaţia, am depistat şi alte nereguli ce vor fi discutate cu reprezentanţii operatorului economic în data de 2 mai“, precizează şeful OPC. 

Astra Trans Carpatic transmisese că începând cu data de 18 aprilie 2019, va începe să circulăm pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, conform orarului disponibil pe site. Din 15 iunie, această rută va fi prelungită la şi de la Mangalia.

„Aveţi şansa unei noi experienţe în călătoria cu trenul - vă primim în cele mai moderne vagoane din România, dotate cu aer condiţionat, sisteme de informare şi tot ce aveţi nevoie pentru o călătorie plăcută, iar personalul ATC vă stă la dispoziţie“, este promovarea companiei.

De asemenea, Astra Trans Carpatic înştiinţase că în zilele de 27 şi 28 aprilie 2019, trenurile IR 15591 şi IR 15592 de pe distanţa Bucureşti Nord - Craiova - Timişoara Nord - Arad şi retur nu vor circula. În perioada anulării acestor trenuri, casieriile din staţiile Arad şi Bucureşti Nord sunt închise. În ziua de 28 aprilie 2019 (de Paşti), trenurile 15584 şi 15583 de pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur nu vor circula.

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Impresiile unui călător englez care a mers cu trenul prin România: „Mă întreb cine e mai rapid, noi sau căruţa?“ 

FOTO VIDEO Unde se află singurul sens giratoriu suspendat peste autostradă din România. Lucrările sunt aproape gata

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite