Constanta: Litoral 2009/Topul staţiunilor preferate de turişti la sfârşit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Litoral 2009/Topul staţiunilor preferate de turişti la sfârşit de săptămână
Constanta: Litoral 2009/Topul staţiunilor preferate de turişti la sfârşit de săptămână

Este vârf de sezon estival şi tot mai mulţi turişti se îndreaptă spre litoral ca să profite de vremea frumoasă mai ales la sfârşit de săptămână. Investitorii din turism se aşteaptă ca în această lună numărul celor care vor veni în staţiuni să crească şi mai mult.

Cea mai mare parte dintre cei peste 120.000 de turişti care au luat cu asalt litoralul românesc la sfârşitul săptămânii trecute au ales staţiunea Neptun.

 Aproape 40.000 de persoane s-au cazat aici, conform datelor furnizate de către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului – Litoral (APDTL). Turistul VIP din Neptun a fost preşedintele Traian Băsescu. Acesta s-a cazat încă de joi la reşedinţa din staţiune.

Pe locul al doilea în topul preferinţelor a fost Mamaia, cu puţin peste 30.000 de persoane, urmată, la o diferenţă de câteva sute de persoane, de Costineşti, iar pe patru se situează Vama Veche, unde au petrecut peste 10.000 de turişti. La coada topului se află staţiunea Agigea. Doar 85 de persoane s-au cazat în staţiunile de aici în ultimul weekend.

Vremea frumoasă, zecile de evenimente de divertisment şi mai ales perioada concediilor, au fost motivele pentru care zeci de mii de români şi câteva mii de străini au ajuns, sâmbătă, pe malul Mării negre. Potrivit APDTL, acest weekend a fost unul dintre cele mai aglomerate din acest sezon.

Numărul turiştilor va creşte


Conform reprezentanţilor APDTL, cei mai mulţi turişi, aproape 130.000 de persoane au fost pe litoral, în urmă cu două săptămâni, la „Liberty Parade”.

După experienţa anilor trecuţi, autorităţile se aşteaptă la creşterea numărului de turişti, începând cu această săptămână. Statisticile arată că, începând cu 1 august, aglomeraţia de la mare creşte în intensitate.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite