Cum să faci gratuit cursuri de formare profesională în turism, chiar dacă eşti angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Constanţa, piaţa forţei de muncă se dezgheaţă în primăvară, când se dă startul angajărilor pe litoral. Hotelierii încep recrutarea încă din luna martie, pentru a avea timp să pregătească unităţile de cazare pentru sezonul estival. 

Ei spun că găsesc foarte greu candidaţi calificaţi, aşa că în acest an au început mai multe cursuri pentru a forma oameni care să lucreze în domeniul turismului.

Nu doar şomerii se pot recalifica gratuit, ci şi angajaţii, graţie unui proiect derulat, din fonduri europene, de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România. „În prezent, se fac înscrieri pentru cei care vor o calificare de bucătar, ospătar, cofetar-patiser, cameristă, administrator pensiune”, a declarat Daniela Scarlat, coordonator zonal al proiectului. O grupă trebuie să aibă 28 de cursanţi.

Pot participa la astfel de cursuri doar persoanele angajate în sectorul privat. Dosarele de înscriere trebuie să conţină copie după cartea de identitate, după certificatul de căsătorie, dacă este cazul, după diploma de studii, adeverinţa de salariat, eliberată cu cel mult două săptămâni înainte de ziua înscrierii. Documentele pot fi depuse la filiala din Mangalia a Organizaţiei Patronale din Turismul Balnear, situată pe strada Teilor, nr. 5 sau la centrele din fiecare judeţ. La final, absolvenţii care au participat la toate orele de curs primesc o subvenţie de 740 de lei.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite