Viceprimarul Clujului, cercetat de DNA sub control judiciar. Horvath Anna e acuzată de trafic de influenţă
0După ce luni, 10 octombrie, DNA i-au percheziţionat casa şi biroul de la sediul Primăriei Cluj-Napoca, azi procurorii au dispus începerea urmăririi penale şi cercetarea oficialului sub controlul judiciar pentru 60 de zile. Viceprimarul Horvath e acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor DNA Cluj, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2016, faţă de Horvath Anna, viceprimar al Clujului, sub acuzaţia de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În ordonanţa procurorilor se precizează că există date şi probe care susţin acuzaţia adusă:
„În perioada februarie – mai 2016, inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj Napoca, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unui proiect imobiliar în care un om de afaceri avea interese economice. Derularea acestui proiect imobiliar presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unui certificat de urbanism, confirmarea unui aviz de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiei de construire. Pentru demersurile pe care le-a făcut pe lângă funcţionari cu atribuţii în domeniul urbanismului şi autorizării lucrărilor de construcţii, inculpata Horvath Anna a pretins omului de afaceri procurarea şi remiterea unui număr de 60 de abonamente (având o valoare totală de circa 20.000 lei) la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere ulterior ca stimulent voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale“.
Astfel s-a convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma încheierii unui contract de sponsorizare, urmând ca viceprimarul Horvath Anna să indice omului de afaceri datele de identificare ale unei persoane juridice cu care să fie încheiat acest contract.
Horvath Anna i-a promis că şi după alegerile locale îl va ajuta pe acelaşi om de afaceri şi în cazul altor proiecte imobiliare în care acesta din urmă avea interese economice.
Potrivit presei locale, omul de afaceri de care vorbesc procurorii DNA Cluj este Fodor Zsolt. Acesta figurează pe lista sponsorilor organizaţiei de tineret a UDMR Cluj şi deţine împreună cu soţia un lanţ de magazine ce comercializează telefoane mobile. Surse judiciare citate de stiridecluj.ro susţin că viceprimarul Horvath şi-ar fi folosit influenţa pe lângă angajaţii de la Direcţia de Urbanism ca să fie emise autorizaţie pentru ridicarea unui complex imobiliar în zona Borhanci şi pentru amenajarea unei terase - restaurant, în Piaţa Muzeului, într-o clădire monument istoric.
Ce trebuie să respecte viceprimarul Horvath sub control judiciar
În perioada celor 60 de zile, de control judiciar, Horvath Anna trebuie să respecte o serie de obligaţii precum: să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar; să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv activitatea de viceprimar al Cluj-Napoca.
Viceprimarul a fost avertizat că dacă va încălca obligaşiile ce revin cu măsura controlului judiciar, aceasta se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Ce s-a întâmplat cu o zi înainte
Procurorii DNA Cluj au făcut percheziţii luni, 10 octombrie, acasă la viceprimarul Clujului, Horvath Anna, la biroul acesteia din Primăria Cluj-Napoca, la casele a doi dintre consilierii acesteia, la sediul UDMR, la biroul şefei de la Direcţia Urbanism din cadrul administraţiei locale. După circa 6 ore de percheziţii, viceprimarul Horvath a fost dusă la audieri, iar înainte a declarat că nu a fost încă acuzată. A fost audiată două ore, apoi eliberată. La ieşire, însoţită de avoctaul său, aceasta a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor, deşi le spuseseră acestora mai devreme, în jurul orei 13.00, că percheziţiile vizează anumite nereguli privind finanţarea campaniei sale electorale pentru funcţia de primar al Clujului, din 5 iunie.
Primarul Emil Boc şi celălalt viceprimar, Dan Tarcea (PNL), se află într-o vizită în Coreea de Sud.
Mai puteţi citi: