VIDEO Un tren a deraiat la Cluj după ce a intrat într-o cireadă de vite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenul a ieşit de pe şine. FOTO: Captură video
Trenul a ieşit de pe şine. FOTO: Captură video

Un tren care mergea pe traseul Huedin-Cluj-Napoca a intrat, în jurul orei 6.00 dimineaţa, într-o cireadă de vite. Nu s-au înregistrat victime şi circulaţia feroviară a continuat pe celălalt fir de cale ferată. Locomotiva trenului a deraiat cu o osie.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Aghireş. Oana Brânzan, purtătoarea de cuvânt a CFR, a precizat că locomotiva a ieşit de pe şine doar cu o osie. Pasagerii au fost preluaţi de o garnitură specială care a plecat spre Cluj-Napoca în jurul orei 8. Circulaţia feroviară nu a fost afectată, întrucât celelalte trenuri au mers pe firul celălalt.  ”Locomotiva trenului Regio a deraiat de o osie între staţiile Stana şi Aghireş, după ce a lovit o cireadă de vaci. Locomotiva a fost avariată astfel încât nu s-a mai putut asigura căldură în garnitură, iar călătorii au fost preluaţi de un alt tren şi duşi până în staţia Huedin. De acolo, o altă garnitură i-a preluat la ora 8.10 pentru a-i duce până la Cluj-Napoca”, a precizat Brânzan pentru Mediafax. 
”În jurul orei 6.45, locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Huedin - Cluj-Napoca a deraiat după ce a lovit mai multe animale. Circulaţia feroviară este restricţionată, circulându-se pe un singur sens”, a afirmat Simona Vîrci, purtatorul de cuvânt al Poliţiei Cluj.

Vom reveni cu amănunte. 

Citeşte şi 

Încă o victimă în accidentul de tren de la Cluj. O fetiţă de 9 ani a decedat la spital

UPDATE Un copil de 15 ani conducea maşina spulberată de tren la Cluj. Mama lui a murit, iar fratele este în stare gravă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite