Relicvele sacre ale creştinismului expuse în ultimele sute de ani la Notre-Dame. Au fost salvate din incendiul devastator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impresionanta catedrală din Paris are o istorie pe măsură. Lucrările au început în urmă cu aproape un mileniu, în 1163, iar preţiosul monument a fost finalizat două secole mai târziu, în 1345. Notre-Dame deţine trei importante simboluri ale creştinismului.

Imaginile dramatice cu somptuoasa clădire pradă flăcărilor au făcut înconjurul lumii, însă speranţa a luat locul deznădejdii, după ce miliardarii Franţei au decis să sprijine financiar reconstruirea catedralei. O catedrală a cărei istorie se confundă într-o bună măsură cu cea a Parisului şi cu cea a creştinismului occidental catolic.

Notre-Dame păstra înaintea incendiului trei relicve de mare preţ pentru întreaga religie creştină. În fiecare primă zi de vineri din fiecare lună, parizienii şi nu numai ei puteau admira procesiunea de adoraţie a celor trei relicve sfinte, expuse, cu această ocazie, în trei casete transparente în faţa altarului. În centru era plasată de fiecare dată cea mai preţioasă şi mai venerată dintre ele, Sfânta Coroană de Spini, cununa cu care Christos apare reprezentat în multe dintre icoanele pictate timp de sute de ani. În stânga acestei coroane se plasa o bucată din crucea pe care a fost răstignit Isus, pentru ca în dreapta un cui care l-ar fi ţintuit pe cruce în timpul răstignirii.

 

Sfânta cunună de spini 

Una dintre cele mai preţioase relicve ale creştinismului, coroana de spini, a fost expusă periodic în catedrala pariziană încă de acum trei secole. 

sfanta coroana a lui iisus de la notre-dame

În timpul Revoluţiei franceze, a fost la un pas de a fi distrusă, din cauza excesului de zel de care au dat dovadă unii dintre revoluţionari. A fost în cele din urmă salvată şi dusă la Biblioteca Naţională, ca un obiect de patrimoniu. Ulterior, Napoleon a decis că locul preţioasei cunune este la Notre-Dame.

Tot la Notre-Dame se afla şi unul dintre cuiele foliste pentru crucificarea lui Iisus. Se spune că acestea au fost pierdute pentru un timp, pentru ca, ulterior, unul dintre ele să fie folosit la realizarea coroanei de fier a regilor longobarzi. Un alt cui ar fi ajuns în coiful purtat în luptă de împăratul Constantin cel Mare, iar altul la căpăstrul calului său. Nu se ştie unde ar fi cel de-al patrulea cui. 

Şi tot în celebra catedrală a fost găzduită o bucată din crucea de lemn pe care a fost răstignit întemeietorul creştinismului. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite