Mesaj dur de la organizatorul protestului de la Cluj pentru ACL: „NU, îmbuibaţilor şi fanfaronilor, victoria nu e a voastră!”

Mesaj dur de la organizatorul protestului de la Cluj pentru ACL: „NU, îmbuibaţilor şi fanfaronilor, victoria nu e a voastră!”

Cornel Vîlcu a ţinut primul discurs la manifestaţia de vinerea trecută. FOTO: Remus Florescu

Cornel Vîlcu, cadrul didactic de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ care a organizat protestul de vinerea trecută, în cadrul căruia s-a citit „Declaraţia de la Cluj”, are un mesaj dur pentru politicienii de dreapta: „Nu, politicieni de dreapta, nu vă faceţi iluzii, acesta nu a fost nici pe departe un vot pentru voi“.

Dumitru Cornel Vîlcu, cadrul didactic de la Universitata Babeş-Bolyai,  cel care a postat anunţul pe Facebook privind manifestaţia de vinerea trecută, la care au pariticipat peste 10.000 de clujeni, a susţinut în primul său discurs, din Piaţa Unirii, că mişcarea nu este politică şi că cei prezenţi trebuie să respecte opţiunile celorlalţi, fără ură şi fără resentimente. De asemenea, în cadrul acestei manifestaţii s-a citit Declaraţia de la Cluj, în care s-au conturat mai multe solicitări privind drepturile civile, sănătatea, educaţia, reforma politică, mediul etc, reprezentând un proiect de ţară coerent.
 
„Nu, politicieni de dreapta, nu vă faceţi iluzii, acesta nu a fost nici pe departe un vot pentru voi”, 
Cornel Vîlcu, cadru didactic 
Vîlcu a susţinut în cadrul manifestaţiei: "Sarcina noastră nu se încheie nici dacă câştigă Ponta, nici dacă câştigă Iohannis. Singurii care pot face ţara asta să pornească din nou nu sunt politicienii, ştim cu toţii cât de "buni" şi de corupţi sunt peste tot". La o zi, după alegeri, Vîlcu revine pe Facebook cu un mesaj dur pentru politicieni:  „Nu, politicieni de dreapta, nu vă faceţi iluzii, acesta nu a fost nici pe departe un vot pentru voi. A fost un vot dur şi necesar în faţa unui PSD care se pretinde de stânga, dar ale cărui 'politici publice' au fost pur şi simplu furt, furt, furt şi mită, mită, mită populist-electorală şi atât.”
 
„Nu uităm nici însoţirea de până acum câteva luni a aprigilor PNL-işti cu partidul lui Ponta, nu uităm nici vârfurile cele de tristă amintire ale PDL-ului, mai cu seamă pe primul învrăjbitor al României, Traian Băsescu”
 
Cornel Vîlcu, cadru didactic
 
Primul învrăjbitor al României, Traian Băsescu
 
Cadrul didactic critică şi campania electorală a dreptei „plină de ură şi dispreţ”: „Dar nu uităm nici campania dreptei, plină de ură şi dispreţ pentru cei defavorizaţi, maniheistă în linia 'nu vrem să fim cu ruşii, vrem să fim cu americanii', îngălată într-o political correctness care teoretizează non-corupţia dar face frumos cu Chevron, cu Microsoft, cu RMGC etc. etc., nu uităm nici însoţirea de până acum câteva luni a aprigilor PNL-işti cu partidul lui Ponta, nu uităm nici vârfurile cele de tristă amintire ale PDL-ului, mai cu seamă pe primul învrăjbitor al României, Traian Băsescu”.
 
„NU, îmbuibaţilor şi fanfaronilor, victoria asta nu este a voastră. Sau, de fapt, de ce să vă dau eu sfaturi? Daţi-i drumul, comportaţi-vă ca şi până acum. Go ahead, make my day. Peste câteva luni, va veni vremea să fiţi contestaţi la rândul vostru, daţi jos la rândul vostru - dacă vă păstraţi suveranul dispreţ”
Cornel Vîlcu, cadru didactic
 
 
„Victoria asta nu este a voastră”
 
„NU, politicieni de dreapta care astăzi vă frecaţi mâinile de bucurie şi ne mai puneţi o dată placa potrivit căreia ne-aţi scăpat de comunism, care astăzi mai speraţi o dată că va fi suficient că aveţi ideologia cea bună, care deja vă-nţelegeţi prin spatele uşilor închise cum să reluaţi condamnarea dispreţuitoare a celor "asistaţi", a celor în nevoie, a stângiştilor şi hipstero-eco-anarhiştilor... NU, îmbuibaţilor şi fanfaronilor, victoria asta nu este a voastră. Sau, de fapt, de ce să vă dau eu sfaturi? Daţi-i drumul, comportaţi-vă ca şi până acum. Go ahead, make my day. Peste câteva luni, va veni vremea să fiţi contestaţi la rândul vostru, daţi jos la rândul vostru - dacă vă păstraţi suveranul dispreţ. Cu fiecare zi care trece, tot mai mulţi cetăţeni se trezesc. Ar trebui să vă revizuiţi poveştile, sunt fâsâite rău. Sau poate ar trebui să nu mai spuneţi poveşti. Dar ce vorbesc eu? sunteţi politicieni, nu vă puteţi abţine”, a susţinut Cornel Vîlcu. 
 
Citeşte şi
 
 

VIDEO „This is Cluj!“, un film devenit viral, promovează cel mai coerent proiect de ţară: Declaraţia de la Cluj

citeste totul despre: