Liderul studenţilor din România: ”Dezastrul din universităţi ne îndeamnă să recurgem la presiuni din ce în ce mai mari pentru ca vocea noastră să conteze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii studenţilor s-au întâlnit ieri, 7 mai, cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi cu cei ai Consiliului Naţional al Rectorilor în speranţa că poate revendicările lor vor avea efectul scontat. Cum nu s-a întâmplat asta, studenţii anunţă că vor continua protestele. Momentan, 8 centre universitare s-au alăturat acţiunilor de occupy.

“A trecut mult prea mult timp în care părerile studenţilor nu mai sunt ascultate, până şi la întâlnirile cu ministerul ni se promit acelaşi lucruri de ani de zile, însă fără un rezultat palpabil. Dezastrul din mediul universitar cauzat în principal de slaba finanţare a educaţiei şi faptul că în continuare studenţii nu au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte cine va conduce universitatea timp de 4 ani de zile, ne îndeamnă să recurgem la presiuni din ce în ce mai mari pentru ca vocea noastră să conteze realmente. La acest moment suntem 8 centre care protestează, vom fi şi mai mulţi şi vom recurge la acţiuni şi mai drastice dacă va fi nevoie”, a declarat Cristi Popescu, preşedinte Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), potrivit unui comunicat. 

Liderii studenţilor s-au întâlnire ieri, 7 mai, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Rectorilor, ca urmare a acţiunilor de protest care au loc în ultimele zile în majoritatea centrelor universitare din ţară. Nu s-a ajusn al nicio concluzie, ”ba mai mult, Ministerul Educaţiei a repetat aceleaşi promisiuni făcute de 3 ani, care cel mai probabil nu se vor transpune în acţiuni concrete”, se mai arată în acel comunicat.

Astfel, studenţii au decis continuarea acţiunilor de protest. Momentan, în opt centre universitare au fost ocupate amfiteatre în semn de protest - în Timişoara, Galaţi, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Reşiţa, Oradea şi Suceava.

Ce cer studenţii

Revendicarea cu care ANOSR a început protestul a fost cererea de reacordare a dreptului studenţilor de a participa într-un procent de 25% din totalitatea electoratului în alegerea rectorilor, drept pe care studenţii l-au pierdut în anul 2011 când a intrat în vigoare curenta Lege a Educaţiei Naţionale. ”Singura soluţie de a modifica legislaţia în timp util este aceea de a emite o Ordonanţă de Urgenţă care să modifice legea şi care să redea acest procent studenţilor sau aprobarea unui proiect de lege în Parlament în procedură de urgenţă”, susţin studenţii.

Însă, reprezentanţii ministerului le-au spus că Guvernul ”refuză să emită orice fel de Ordonanţă de Urgenţă pe tema educaţiei în acest an, indiferent de situaţie”, şi că nu pot propune un proiect de lege în Parlament. Aceasta, în condiţiile în care, ministrul Educaţiei îşi asumase la începutul lunii iunie va supune dezbaterii publice un nou proiect de lege a educaţiei.

”O altă revendicare a studenţilor a fost legată de finanţarea educaţiei, reprezentanţii ministerului răspunzând că în ultimii ani bugetul educaţiei a crescut. Cu toate acestea, studenţii susţin că nu au beneficiat în niciun fel de această creştere şi niciuna din problemele ce au drept cauză subfinanţarea educaţiei nu a fost soluţionată - nu au crescut investiţiile în servicii studenţeşti, nu au crescut bursele, nu s-au făcut investiţii importante în laboratoare, dar în schimb taxele au crescut de la an la an”, mai spun studenţii, în comunicatul citat.

Mai puteţi citi:

Protest la Cluj. Peste 50 de studenţi au ocupat un amfiteatru. ”Ne dorim ca educaţia să fie o prioritate pentru România”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite