FOTO VIDEO Tom Sawyer, varianta de Cluj. „Transylvanian Garlic“, filmul prieteniei dintre un copil ţigan şi unul român

FOTO VIDEO Tom Sawyer, varianta
de Cluj. „Transylvanian Garlic“, filmul prieteniei dintre un copil ţigan şi
unul român

Filmul „Usturoi“ a fost făcut de bloggerul clujean Groparu. Este varianta de Cluj a poveştii lui Tom Sawyer FOTO: www.reelhouse.org

Bloggerul clujean Radu Băzăvan, pe care toţi îl ştiu după numele de Groparu, a făcut un film numit „Usturoi“,„Transylvanian Garlic“ în engleză. Filmul, turnat în doar trei săptămâni, e promovat pe reţelele de socializare, iar bloggerii ardeleni, nu doar cei care joacă în film, i-au sărit în ajutor.

„Usturoiul“ spune poveşti, dar nu lângă gura sobei, ci din mijlocul naturii, din acea Transilvanie pe care o apreciază prinţii şi actorii de la Hollywood. Iar poveştile „Usturoiului“ sunt cele ale oamenilor locului, care, indiferent de etnie, trăiesc împreună şi se bucură împreună de viaţă.

Şi trăiesc într-o Românie departe de zgomotul politicienilor, de ştirile cu ţigani expulzaţi şi de talk-show-urile legate de discriminare. Într-o Românie care nu se vede la televizor, dar care există.

„În Sălaj sunt familii mixte de români şi romi care lucrează pământul, îşi duc copiii la şcoală. Romilor le este cel puţin la fel de greu ca şi românilor şi, pe lângă asta, ei îşi duc crucea că nu sunt români, că sunt de etnie romă.
Pe ei niciodată nu-i vedem la televizor. Şi e frustrant…“,
spune Radu Băzăvan, bloggerul clujean care a transformat usturoiul în vedetă de film şi pe care toţi îl ştiu după numele de Groparu.

Poveste ardelenească despre prietenie

De la acel „Hello World“, postat pe blogul filmului, în primele zile de muncă, până la „The End“  a fost un drum lung, de trei săptămâni, cu emoţii, aventuri, surprize. Ca şi filmul, de altfel.

Lungmetrajul clujeanului are multe surprize, dar şi multe mesaje. Este o poveste ardelenească despre copilărie, despre prietenia care se leagă dintre un copil rom şi altul român care vor să devină actori, despre farmecul vieţii la ţară, despre frumuseţile Clujului şi ale Transilvaniei.

„Am vrut să transmit o poveste frumoasă, convingătoare. Luci, regizorul (n. r.Luciano Alexander), mi-a spus că ar vrea un film cu copii, cu universul rural românesc care e foarte frumos, un film cu Transilvania, unde avem peisaje superbe şi e păcat să nu le valorificăm.
În fiecare zi vedem la televizor blocuri, oameni grăbiţi, vedem agitaţie, dar România nu e numai asta.
Nu are nimeni treaba cu cineva, cetăţean român, rom, ungur sau sas, câtă vreme îşi vede de treabă.
Ei, treburile astea nu prea le vedem la televizor şi mi-am dorit să fac din asta un laitmotiv al filmului. Cum ar fi un copil de etnie romă faţă în faţă cu discriminarea? De ce nu i-am acorda o şansă pentru ce poate să facă?“
, spune cu convingere Groparu.

De ce o astfel de poveste

Prin acest film a vrut să ia atitudine deoarece, spune el, a văzut foarte puţine filme româneşti care i-au plăcut. Crede că dacă cineva vrea să facă ceva creativ ar trebui să nu mai stea pe gânduri şi să se plângă că lucrurile sunt cum sunt în România, că nu sunt bani, că nu…

Dacă cineva vrea ceva cu adevărat ar fi bine să lupte pentru că va reuşi. Probabil, spune bloggerul, va merge pe un alt drum decât cel pe care credea că va merge, dar va reuşi.
Acesta este unul dintre mesajele filmului, al cărui scenariu îl semnează. A luat totul ca pe o provocare. „ A fost un curaj nebunesc. Acum nu ştiu dacă aş mai face“, zice bloggerul.

El mai spune că atunci când făcea o prezentare pentru unele site-uri americane şi-a dat seamă că povestea din film seamănă cu cea a lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. E varianta românească a aventurilor lui Tom Sawyer.

Filmat în Sălaj şi Cluj

„Usturoi“ prezintă saga a doi copii care trăiesc într-un sat unde sunt două clanuri, unul cultivă …usturoi, iar celălalt ceapă. O bună parte a lungmetrajului au filmat-o în Sălaj, unde i-au ajutat mulţi oameni de bine, unul ar fi Mircea Groza, tatăl bloggerului clujean Darius Groza.
Mai precis, au filmat în satele Treznea, Agriş, Răstolţu Deşert, Pusta, dar şi în zona Porolissum (castrul roman construit de împăratul Traian).
S-a filmat şi pe tren, personalul Cluj-Vinţu, dar şi în centrul Clujului şi într-un mall la ieşire din oraş, Polus Center.

„Vom avea şi o filmare din avion a Clujului. Vrem să arătăm discrepanţa uriaşă dintre oraş şi sat, dintre universul rural care e încremenit undeva în anii 50 şi oraşul modern Cluj-Napoca. Am încercat să arătăm părţile cele mai frumoase, zona turistică a oraşului. Filmul promovează mult Clujul, inclusiv Mănăşturul care are poezia lui şi e o parte din istoria oraşului şi e păcat să o ignorăm“, povesteşte Groparu.

Un alt mesaj puternic pe care îl transmite filmul e că trebuie să iertăm trecutul, că un pământ uscat poate face roade bogate dacă e îngrijit.

„Special am filmat la Treznea (n.r. unde au avut loc atrocităţile în timpul celui de-Al II-lea  Război Mondial). M-am gândit foarte mult la scena aceasta. Am filmat chiar la conacul fostului grof. Şi la conacul fostului grof se joacă un copil de etnie romă şi unul de etnie română şi amândoi sunt prieteni.
Conacul e acum o ruină, semn al vremurilor care au trecut demult şi poate ar fi bine să le iertăm. Conacul e o prezenţă spectaculoasă, deşi, din păcate, e în paragină acum“
, explică bloggerul.

PR pentru Cluj

Goana după actorii potriviţi a durat ceva. Despre cine joacă puteţi citi AICI, în interviul luat de bloggerul Adi Hădean lui Groparu, Hădean fiind şi el actor în filmul clujeanului.

„Copiii i-am căutat destul de mult. Ne-a trebuit doi copii foarte dezgheţaţi, foarte inteligenţi, foarte spontani, foarte naturali în faţa camerei, să fie fotogenici, să aibă toate calitaţile pe care le cere un astfel de rol. Şi i-am găsit pe Sebastian Topan şi Darius Stoica.
Deci, avem scene, avem peisaje frumoase, copii care joacă impecabil şi nu numai, avem tot ce am vrut să iasă“, mărturiseşte Groparu.

Privind înapoi, spune că a fost un proiect nebunesc. „Le-am cerut oamenilor ăstora să-şi rupă trei săptămâni din viaţă şi să astea cu noi pe vânt, pe ploaie şi aşa mai departe şi fără să le ofer nimic în schimb, numai iluzie unei glorii viitoare. E greu să motivezi oamenii cu argumentele astea“, adaugă Groparu.
Mărturiseşte că a fost mult mai greu decât se aştepta să fie, iar din această cauză filmul este mult mai frumos decât se gândea că va fi.

Unde va fi promovat?

Deocamdată în ţară, mai încolo peste hotare. Zic mai încolo pentru că vrea să înscrie filmul la un festival din SUA (Sundance) şi, cine ştie, poate, le va face clujenilor o surpriză şi la TIFF.Groparu spune că se bazează foarte mult pe social media, Facebook, Twitter şi bloguri. A fost  foarte plăcut surprins să vadă că blogosfera a primit filmul cu braţele deschise. Momentan se lucrează la montajul filmului şi se caută sponsori pentru a-i face o campanie publicitară „Usturoiului“.

„Când îl vom avea pe DVD îl vom înscrie la cât mai multe festivaluri. Vrem să-l plimbăm pe tot mapamondul pentru că prea bine prezintă Transilvania şi România ca să nu profităm“, zice bloggerul.

El vrea ca oamenii să vadă filmul chiar dacă asta ar însemna să-l descarce de pe torrent.

Cum pot ajuta clujenii?

Unii bloggeri clujeni şi-au donat spaţiu publicitar pentru a-l ajuta. Alţii caută formule să facă cunoscut „Usturoiul“.

Alţii îl combină cu lumănările. O combinaţie care nu sună prea bine dacă ne gândim la mirosuri, însă dacă ne limităm la imagine, arată superb.

Mesajele celor care vor să-l ajute pe Radu Băzăvan sună cam aşa:
„Ca să înţelegeţi, filmul acesta este realizat din fonduri proprii, fără bugete de Hollywood sau vreo susţinere din partea statului. Filmările s-au terminat, dar la fel şi finanţele. Mai sunt costuri post-productie, montaj şi toate celea. Ca să reuşim să vedem filmul acesta pe marele ecran (şi, după ce veţi vedea teaserul, veţi arde şi voi de nerăbdare să-l vizionaţi) trebuie strânşi bani, dragii noştri.
Ştiu foarte bine ce înseamnă să ai un proiect măreţ, să visezi şi să-ţi pui toate resursele la bătaie şi să speri că va veni şi ziua aceea în care visul devine palpabil. Vrem şi noi să-l susţinem pe Groparu.
Cum? Cum ştim noi mai bine! Lumânărăsind.  Aşa că am făcut câteva lumânări proaspete cu aer de usturoi şi le scoatem la vânzare. Profitul obţinut din vânzări i-l dăm lui Groparu şi minunatei lui echipe să-şi vadă filmu la cinema, într-un scaun cu suport pentru suc, iar noi să avem un film demn de laudă…“, scrie Lumânăreasa-şefă Ruxandra Sâna pe blog.

Filmul „Usturoi“ spune povestea de prietenie dintre un copil rom şi unul român FOTO: http://www.reelhouse.org

Imagini din aceeasi galerie
  • Filmul „Usturoi“ spune povestea de prietenie dintre un copil rom şi unul român FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Cei doi copii din film sunt jucaţi de Sebastian Topan şi Darius Stoica FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Filmul promovează şi Clujul. Imagine din cartierul clujean Mănăştur  FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Imagine din film  FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Cei doi copii din film, în Parcul Central din Cluj-Napoca. Ei îl încadrează pe Adi Hădean, un blogger clujean care joacă în „Usturoi“ FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Secvenţă din film FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Secvenţă din film FOTO: http://www.reelhouse.org
  • O parte din echipa filmului  FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Distracţie în culise  FOTO: http://www.reelhouse.org
  • Din culise. Bloggerul Radu Băzăvan, zis Groparu (în tricou albastru), a scris scenariul filmului „Usturoi“  FOTO: http://www.reelhouse.org
Distribuie imaginea
citeste totul despre: