FOTO VIDEO Toate neamurile pământului dansează ungureşte la Sâncraiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de participanţi din toată lumea au vent tla Sâncraiu să danseze jocuri populare maghiare şi româneşti  FOTO: Florina Pop
Sute de participanţi din toată lumea au vent tla Sâncraiu să danseze jocuri populare maghiare şi româneşti  FOTO: Florina Pop

Judeţul Cluj găzduieşte o tabără internaţională de dans şi cântece maghiare în comuna Sâncraiu. Nu e un eveniment la prima ediţie, ci la a 23-a şi se bucură de participanţi de peste mări şi ţări. Unii ştiu şi limba maghiară, iar câţiva japonezi au creat, în oraşele lor natale, cluburi de dansuri maghiare.

Ca muzica şi matematica, dansul este un limbaj universal care adună oameni. Şi îi adună de peste tot globul. Nu, nu e vreo glumă sau vreo exagerare, ci e vorba de o tabără internaţională de dansuri şi cântece maghiare din comuna clujeană Sâncraiu.

A ajuns la cea de-a 23-a ediţie consecutivă şi e un eveniment cu care se mândreşte toată comuna pentru că e mare lucru să aduni într-o comună de munte, de care Capitala nu a auzit în viaţa ei, japonezi, argentinieni, mexicani, olandezi, belgieni, polonezi, nemţi şi unguri din ţara vecină.

Însă ei nu au venit în judeţul Cluj ca să admire frumuseţea peisajelor de care BBC şi National Geographic le-au tot lăudat, ci vin ca să... danseze. Da! Să danseze jocuri populare maghiare şi româneşti.

Deci pasiunea nu are graniţe.

„Îmi place să dansez. Cum sunt în vacanţă am zis de ce să nu vin la Sâncraiu. Sunt pentru prima dată aici, e foarte frumos, linişte, curat, casele sunt superbe“, spune Szemzö Nóra, o studentă la Medicină Veterinară din Budapesta.

Majoritatea celor care au venit în tabără stăpânesc limba maghiară. Nu o vorbesc la perfecţie, însă cuvintele de bază le ştiu.

„Avem circa 400 de participanţi la această tabără. Sunt veniţi din toată lumea, dar şi copii din Ţara Călatei. Majoritatea oaspeţilor ştiu maghiara“, afirmă organizatorii evenimentului.

În această seară, învăţăceii din tabără vor îmbrăca costume tradiţionale zonei şi vor da un spectacol pe scena amenajată în curtea şcolii din Sâncraiu, spectacol care va fi ca o mică probă prin care ei vor arătă cât de bine şi-au însuşit tainele dansului şi cântecului tradiţional maghiar din Ţara Călatei.

sancraiu dansuri maghiare

Aveţi mai jos o mică demonstraţie de la lecţiile de vineri, din sala de sport a şcolii din Sâncraiu

Săptămâna viitoare, în ediţia de print a cotidianului „Adevărul“ vă vom prezenta şi povestea unei familii de japonezi, el om de afaceri, ea antrenoare de fitness, care a ales Sâncraiu drept destinaţie de vacanţă.

Mai puteţi citi:

Cel mai bine păstrat secret turistic al Clujului: Ţara Călatei, zonă necunoscută pentru români, însă foarte vizitată de maghiari

GALERIE FOTO Gumuţeasca, „limba de sticlă“ din satul lui Boc. Ultimii geamgii din Mărgău care mai vorbesc gumuţeasca

FOTO Irlandezul care face festival pe banii lui la Săpânţa

FOTO VIDEO O clujeancă aduce poveştile lui Ispirescu în mileniul 3: Negru Împărat are privirea lui Vlad Ţepeş, caracterul lui Napoleon şi costum de scafandru-spaţial

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite