Cine a fost primul român incinerat într-un crematoriu şi la ce scandal a dus asta
0
De la prima incinerare şi până azi, 75.000 de români au ales cremaţiunea ca modalitate de a pleca din această lume. BOR respinge categoric practica incinerării.
O casnică din Bucureşti a fost primul român care a fost incinerat acum 90 de ani, pe 25 ianuarie 1928, la crematoriul Cenuşa din capitală. Cremaţioniştii români au preferat la vremea aceea să nu dezvăluie identitatea sa, şi nici poze cu aceasta, ca să evite scandalul ce însoţeşte, şi azi, de regulă, o astfel de procesiune.
„De aceea, în presa vremii, nu apare nimic despre Profira Fieraru“, afirmă cercetătorul Marius Rotar, preşedintele singurei structuri ce susţine cremaţiunea în România, Asociaţia Cremaţionistă Amurg.
Femeia avea 40 de ani. În ciuda discreţiei, un grup de oameni în frunte cu un preot ortodox, Marin C. Ionescu de la Biserica Cuibul cu Barză din Bucureşti, a aflat de decizia acesteia. Ei au protestat în faţa crematoriului. „Au fost la un pas de încăierare cu cremaţioniştii“, adaugă Rotar, cercetător la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Registrul unde apare numele primul român incinerat. Cercetătorul Marius Rotar spune că a fost trecut greşit anul 1926 în dreptul Profirei Fieraru, Acesta a fost incinerată în 1928 FOTO: arhiva personală a cercetătorului
În opinia acestuia, ecourile primei incinerări în România acestea au fost diverse, dar cea mai mare parte a opiniei publice, sub influenţa Bisericii Ortodoxe Române, şi-a exprimat dezarcordul. S-au exprimat critici şi la adresa Primăriei Bucureşti deoarece sprijinise demersul familiei casnicei.
„În viziunea unor reprezentanţi ai BOR - arhimandritul Iuliu Scriban, teologii Irineu Mihălcescu, Haralambie Rovenţa, I. Popescu Mălăieşti sau călugărul Dionisie Lungu - , incinerarea constituia o practică păgână, un implant nociv al unor modele ocidentale în România, o practică francmasonă şi comunistă, distrugătoare de tradiţii şi un mare pericol pentru fiinţa naţională“, afirmă cercetătorul.
Acesta spune că la prima incinerare, crematoriul Cenuşa din Bucureşti „nu avea nici uşi şi nici ferestre“.
„A fost un efort financiar extraordinar, întrucât costurile presupuse au fost mai mari decât cele prevăzute şi acest lucru explică de ce abia în 1934 edificiul Crematoriului Cenuşa a fost finalizat, cu tot cu columbarul principal. (…) Costurile construcţiei crematoriului s-au cifrat la suma de 7.583.970 lei, fiind considerată una scăzută în comparaţie cu costurile unor catedrale ortodoxe edificate în acelaşi timp în Bucureşti. De pildă, catedrala Sfântul Dumitru costase 12.000.000 lei“, precizează Rotar.
Din 1928 şi până azi, circa 75.000 de români - cât populaţia oraşului Alba Iulia – au ales incinerarea ca mod de a pleca din această lume.
„Incinerarea este un drept, nu o obligaţie, consfiinţită prin legile statului român din perioada interbelică, având un statul egal, din punct de vedere legal, cu înhumarea. Nimeni n-o impune cuiva. (...). Omul simplu mai trebuie să fie conştient de criza locurilor de veci de la noi şi de faptul că incinerarea poate fi o soluţie la aceasta, fiind şi mai ieftină decât înhumarea. (…) Şi în România, în câteva decenii, cremaţiunea va domina înhumarea ca opţiune. Criza locurilor de veci, urbanizarea, mobilitatea oamenilor o va impune, în mod firesc“, susţine cercetătorul.
Mai puteţi citi:
FOTO VIDEO Cum arată „cuptorul morţii“ din Cluj, cel mai modern crematoriu uman din estul Europei
România anului 1900, model pentru cremaţioniştii sârbi. Acum, în secolul al XXI-lea, e invers
Se încarcă comentariile...
