Cercetătorul român care „sculptează“ atomi. „Nu există niciun motiv pentru care arta să stea departe de tehnologie“
0Cristian Orfescu (59 de ani) lucrează într-un laborator din California, încercând să îmbunătăţească bateriile de litiu cu ajutorul nanotehnologiei. Dar după ce termină programul de lucru, foloseşte aceeaşi tehnologie pentru a „sculpta“ atomi. Românul a înfiinţat, în urmă cu 12 ani, o organizaţie de promovare a nanoartei în SUA.
„Nanoarta este o privire aruncată asupra unei lumi incredibil de mici, pe care doar un număr mic de oameni de ştiinţă au vizualizat-o. Pentru omul obişnuit, domeniul nanotehnologiei – adică, lumea structurilor mai mici de un miliard de ori decât un metru – este la fel de inaccesibil ca mersul pe Lună. Dar artistul Cris Orfescu a vrut să schimbe asta.
El a creat «Expoziţia NanoArt» pentru a împărtăşi frumuseţea lumii nano pentru noi, cei care trăim în lumea macro“, scria în decembrie 2012 portalul Discovery News. Articolul este dedicat cercetătorului român Cristian Orfescu (59 de ani), originar din Bucureşti, dar stabilit din 1991 în California, care este fondatorul NanoArt 21, una dintre primele organizaţii din SUA care au avut ca scop promovarea nanoartei.
„Am pus bazele NanoArt 21 acum 12 ani, în 2004, într-o perioadă în care în SUA puţină lume se ocupa cu aşa ceva. Acum sunt competiţii de nanoartă la toate universităţile mari din SUA. Pot să spun că sunt primul care a înfiinţat o organizaţie de promovare a acestui tip de artă în SUA. A făcut Hitachi (n.r. – companie japoneză, una dintre cele mai mari din industria IT) ceva similar, nu ştiu exact dacă înaintea mea sau după mine, dar cei de la Hitachi au avut ca scop promovarea comercială a companiei“, a detaliat Orfescu.
El a precizat că oamenii de ştiinţă au captat imagini cu peisaje de la nivel molecular cu mulţi ani înainte de înfiinţarea NanoArt 21, dar nu făceau asta în mod conştient, în sensul că nu tratau această latură a ştiinţei ca pe o formă de artă, fiind preocupaţi doar de partea de cercetare.
Nanoartistul George Emil Palade
„La Rockefeller Center din New York, de exemplu, este expusă o impresionantă colecţie de imagini realizate de cunoscutul om de ştiinţă român George Palade, laureat al premiului Nobel. El a fost unul dintre primii care au făcut nanoartă“, spune Orfescu.
Cercetătorul crede că nanoarta este o modalitate mai atrăgătoare şi mai eficientă de a-i comunica publicului general informaţii despre tehnologiile secolului XXI. NanoArt 21 urmăreşte să crească gradul de conştientizare cu privire la nanotehnologie şi impactul ei în vieţile noastre.
Clubul înfiinţat de cercetătorul român în SUA a organizat, anul acesta, a şaptea ediţie a Competiţiei Internaţionale de NanoArtă online şi al patrulea Festival Internaţional de Nanoartă: primul a fost în Finlanda, al doilea – în Germania, iar ultimele două – în România. Dacă în 2014, Orfescu a fost la Iaşi, la începutul lunii septembrie 2016, festivalul a ajuns la Cluj-Napoca, în cadrul Conferinţei Internaţionale de Fizica Materialelor avansate, organizată de Universitatea „Babeş-Bolyai“, ocazie cu care cercetătorul (foto mai jos, credit foto: Remus Florescu) a vorbit cu „Weekend Adevărul“.
„Înainte de a fi cercetător, am fost artist“
„Ceea ce m-a atras la nanoartă este faptul că am putut descoperi un univers nou la scară mică. E un univers în univers. Macro, micro, nano şi pico, acesta din urmă este următorul nivel“, explică Cristian Orfescu, cercetător român în domeniul nanoparticulelor, care s-a mutat în America după Revoluţie în căutarea unor noi oportunităţi în cercetare. De 30 de ani, el a găsit o pasiune pe care o îmbină cu profesia, nanoarta, care presupune captarea unor peisaje cu particule care sunt mai mici de 100.000 de ori decât diametrul unui fir de păr uman.
„Înainte de a fi cercetător, am fost artist. De fapt, am fost artist de când eram copil. Până în clasa a VI-a, mama îmi făcea desenele. În clasa a VI-a, mi-a căzut cu tronc profesoara de desen şi am început să-mi fac eu desenele. Şi eram destul de bun la asta. Am avut la sala Dalles vreo două expoziţii. Am câştigat şi o menţiune pe ţară. Am avut de-a lungul vieţii tot felul de activităţi artistice. Am încercat tot felul de tehnici – fotografie digitală, fotografie de călătorii –, dar nanoarta este pasiunea mea principală“, povesteşte Orfescu. În plus, el crede că oamenii de ştiinţă trebuie să aibă, la fel ca artiştii, foarte multă creativitate.
„În loc de ciocan şi daltă, fluxul de electroni“
„Nanoarta înseamnă sculpturi la scară moleculară şi atomică sau captarea de peisaje la scară moleculară şi atomică. La sculpturi folosim, în loc de ciocan şi daltă, fluxul de electroni sau de ioni şi diferite unelte pentru a modela materia la scară atomică şi moleculară. Aceste imagini se pot vizualiza doar la microscopul electronic, microscopul normal nu-ţi dă profunzimea necesară imaginii, apoi sunt captate în computer şi, eventual, pictate digital. Apoi, imaginile sunt transferate pe pânză sau pe hârtie de artă specială“, a explicat Cris Orfescu pentru „Weekend Adevărul“.
Practic, nanoarta are trei etape:
- 1. crearea nanosculpturii, prin manipularea atomilor sau a moleculelor folosind reacţii chimice şi procese fizice, sau descoperirea nanopeisajului
- 2. vizualizarea nanostructurii prin utilizarea unor microscoape avansate şi captarea imaginii
- 3. interpretarea artistică a imaginilor ştiinţifice folosind diferite tehnici artistice, în scopul de a converti aceste imagini în opere de artă. Orfescu crede că adevărata nanoartă presupune să şi „sculptezi“ materia înainte de a capta imaginea.
Cercetătorul face distincţia între nanoartă şi fotografie: „La nanoartă, vorbim despre nişte imagini care nu au nicio legătură cu fotografia. Imaginile din fotografii sunt create de fotoni, care sunt particule elementare de lumină sau unde de lumină, care sunt mult mai mari, în general – de aproximativ 500 de nanometri. Deci fotonii sunt mult prea mari pentru a vedea nanoparticulele“.
Una dintre lucrările omului de ştiinţă Cristian Orfescu FOTO: Remus Florescu
Acolo unde nu pătrunde lumina
El precizează că electronii principali formează imaginea din microscopul electronic, aceştia fiind ca dimensiune de ordinul nanometrilor. „Domeniul nano este considerat ca fiind sub 100 de nanometri, deci electronii pot pătrunde mult mai adânc în structura materiei, creând imagini cu o adâncime mai mare, cu un aspect tridimensional mai natural decât imaginea fotografică“, spune Orfescu. Imaginile surprinse de microscopul electronic sunt alb-negru, întrucât la nivelul nanoparticolelor nu pătrunde lumina.
„Eu combin realismul imaginilor ştiinţifice, structura elementelor surprinse rămânând neschimbată. Ultima partea a lucrării este adăugarea digitală a culorilor abstracte. Asta ţine de talentul fiecăruia“, explică omul de ştiinţă.
El spune că nu face bani din artă, dimpotrivă investeşte din banii lui pentru a organiza festivaluri şi competiţii internaţionale. Întrucât nanoarta este practicată în general de oameni de ştiinţă, partea financiară nu este neapărat o problemă. Circa 300 de membri are clubul înfiinţat de Orfescu pentru promovarea nanoartei. „Eu cred că în general, din artă, nu prea faci bani“, spune el.
Un film de grafen
Realizarea nanoartei presupune şi inspiraţie, dar şi o groază de transpiraţie, susţine Orfescu. „Ultima lucrare pe care am făcut-o este un film de grafen, care este un strat alcătuit dintr-un atom gros de carbon. Am supt cu vacuum în microscopul electronic şi s-a format o bulă care, după aceea, a făcut implozie. Dar am captat imaginea din momentul chiar dinaintea imploziei, live. Pentru a face nanoartă trebuie să te joci puţin cu materialul, să ai imaginaţie“, explică specialistul.
Lucrarea cea mai interesantă pe care a adus-o la festivalul de la Cluj se numeşte „Infernul lui Dante Aligheri – In Memoriam“. „Am luat o nanoparticulă de grafit, pe care am pus-o în soluţie cu alcool metilic, după aia am uscat-o, am pus-o în azot lichid, la minus 196 de grade, ca să obţin nişte crăpături. Apoi am scanat cu microscopul electronic până am găsit imaginea care mi s-a părut cu potenţial artistic. Am captat imaginea şi apoi am pictat-o digital“, explică Orfescu.
Timpul pentru realizarea unei lucrări variază de la câteva ore la câteva zile. Recordul lui Orfescu a fost de o săptămână, timp în care a pictat o lucrare digitală aproape pixel cu pixel.
La ce sunt bune nanoparticulele
În timpul zilei, Orfescu lucrează pe un post de cercetător la Caleb Technology, o companie din Torrance, California, SUA, care foloseşte nanotehnologia pentru a îmbunătăţi bateriile de litiu. Însă după terminarea programului de lucru, microscopul electronic de la laborator este folosit pentru a explora universurile ascunse în particule mai mici decât un fir de păr.
„Eu lucrez cu materiale, în ştiinţa materialelor. Am o carieră de cercetător de 35 de ani în spate, în care am testat şi am dezvoltat sute de materiale. Am lucrat într-o groază de locuri, cu semiconductoare, în industria aerospaţială, în domeniul medical, în industria electronică, am lucrat cu ceramici avansate pentru rachete şi multe altele“, mărturiseşte românul.
Lucrările ale omului de ştiinţă Cristian Orfescu FOTO: arhivă personală
Terapie anticancer
Orfescu spune că nanotehnologia este şi prezentul, şi viitorul.
„E prezentul pentru că deja noi folosim nanoparticule în produse uzuale. De exemplu, loţiunile solare au nanoparticule, ca să nu mai vorbesc despre industria electronică. În sănătate, nanoparticulele se folosesc pentru tratarea cancerului. Cancerul se tratează cu chimioterapie şi dacă nu mori de cancer, mori de la tratament. Acum se folosesc experimental, şi cred că încet-încet s-a trecut deja de acest stadiu, nanoparticulele de aur care se duc direct la celulele bolnave, le atacă şi le distrug, fără efecte secundare pentru organism“, explică omul de ştiinţă.
El a lucrat la o companie care a dezvoltat un material folosit pentru implantul de genunchi.
„E un fel de spumă care se solidifică. De 20 de ani, de când am dezvoltat metodele de rezistenţă mecanică, acest material e folosit intensiv în SUA. Compania la care am lucrat, după ce am dezvoltat produsul, a obţinut brevetul, care apoi a fost cumpărat de alte companii, una dintre acestea fiind Siemens. Şi pentru Guvernul american eram subcontractori“, detaliază Orfescu.
Cercetătorul spune că a lucrat pe nanoparticule şi în industria militară, dar nu poate vorbi prea mult despre asta.
„Industria militară investeşte foarte mulţi bani în dezvoltarea de noi materiale. Spre exemplu, în proiectele de realizare a avionelor se testează cel puţin 900 de materiale noi pe an. Obiectivele sunt ca acestea să fie uşoare, rezitente, conductive, invizibile. Sunt tot felul de beneficii, iar nanoparticulele oferă beneficii superioare microtehnologiei“, explică românul.
O nouă Renaştere
Cum se împacă mintea exactă a cercetătorului, cu mintea artistului? Orfescu spune că atât cercetarea, cât şi arta presupun o doză mare de creativitate. „Trăim într-o societate tehnologică, o nouă perioadă de Renaştere, şi nu există niciun motiv pentru care Arta ar trebui să stea departe de tehnologie. Nanoarta este expresia Noii Revoluţii Tehnologice şi reflectă tranziţia de la Ştiinţă la Artă prin folosirea tehnologiei“, este de părere acesta.
Clubul „NanoArt 21“
Clubul „NanoArt 21“ a fost fondat de Cristian Orfescu în 2004, cu scopul de a promova nanoarta ca o reflexie a mişcării tehnologice. NanoArt 21 urmăreşte să crească gradul de conştientizare a publicului cu privire la nanotehnologie şi la impactul acesteia în vieţile noastre. Clubul a organizat a şaptea ediţie a Competiţiei Internaţionale de NanoArtă online şi al patrulea Festival Internaţional de Nanoartă.
Lucrările ale omului de ştiinţă Cristian Orfescu FOTO: arhivă personală
Un sfert de secol în cercetare în SUA
Cristian Orfescu este originar din Bucureşti, unde a terminat Universitatea Politehnica, dar trăieşte în SUA de 25 de ani. Este căsătorit cu o unguroaică şi are un băiat de 19 ani, căruia îi place România foarte mult. „Am plecat în 1991 cu ideea de a-mi crea mai multe oportunităţi, mai multe şanse. S-a întâmplat după ce am terminat universitatea şi am intrat la doctorat. Am fost cam supărat fiindcă am avut lucrări la conferinţe în Canada, în Iugoslavia, după Revoluţie, şi nu m-au lăsat să ajung. Mi-au tot ascuns paşaportul, nu ştiu de ce, dar nu am putut să primesc dreptul de a merge“, povesteşte cercetătorul.
A plecat în SUA pentru că „era şi este ţara tuturor posibilităţilor, nu spun că este perfect, nu există un sistem perfect, sunt o groază de probleme şi aici, dar, dacă vrei posibilităţi, America este răspunsul“. Trăieşte în Los Angeles şi spune că a găsit visul american: „îl trăiesc, pentru mine visul american este ceea ce fac acum“. Şi-a început munca în America direct în cercetare. „M-au angajat pentru că îmi ştiau numele din lucrări. Eram cunoscut în anumite cercuri. Am avut avantajul acesta de a fi apreciat. Directorul de cercetări de la compania privată care m-a angajat m-a întrebat despre invenţiile mele. A fost o formalitate să fiu angajat, dar cum să zic, mi-am plătit datoriile. Nu m-au angajat pe bani mulţi, dar m-au angajat corect“, detaliază cercetătorul. Este vorba despre o companie care lucra în domeniul ceramicilor avansate, materiale pentru industria aerospaţială şi pentru aviaţie. Orfescu a lucrat o perioadă şi la o universitate din California, dar spune că nu a fost pentru el.
Expoziţii de nanoartă în toată lumea
Cristian Orfescu a organizat zeci de expoziţii şi a participat la numeroase conferinţe de specialitate. A avut expoziţii la Tel Aviv, San Sebastian, Praga, Stuttgart, Florenţa, Madrid, Seul şi prin majoritatea marilor oraşe din SUA. Vine destul de des şi în România. În 2014, a organizat la Iaşi al treilea Festival Internaţional de Nanoartă, iar anul acesta, la începutul lunii septembrie, s-a desfăşurat la Cluj a patra ediţie a festivalului.
Mai puteţi citi:
„Cel mai vândut pictor român” expune la Muzeul de Artă din Cluj
Se încarcă comentariile...
