Se închide Parcul Central! Încep lucrările de modernizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la modernizarea Parcului Central din Cluj-Napoca, din fonduri europene, vor începe după ce săptămâna viitoare va fi semnat contractul cu ACI, câştigătoarea contractului, a anunţat primarul Sorin Apostu.

Demararea acestora a fost blocată până azi din cauza unei contestaţii. „Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ne-a dat câştig de cauză şi, astfel, săptămâna viitoare vom semna contractul“, a spus primarul. Lucrările vor începe imediat după şi parcul se va închide pe parcele. „Se va lucra pe o parte, care va fi închisă, urmând ca apoi aceasta să se deschidă şi să se lucreze la cealaltă“, a menţionat Apostu.

ACI a câştigat contractul cu o ofertă de 17 milioane de lei. În proiectul finanţat din fonduri europene e prevăzută şi reabilitarea cazinoului din Parcul Central. „Clădirea va fi folosită pentru căsătorii şi expoziţii“, a adăugat edilul. „Noi ne-am propus să finalizăm totul până în vara anului viitor“, a conchis Apostu.

În această toamnă va fi finalizat şi noul stadion Cluj Arena, care se află în capătul vestic al parcului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite