Scandal monstru! Clujenii se plâng că sunt vânaţi
0Centralul Marius Avram a făcut praf derby-ul din Gruia de sâmbătă seara, iar clujenii acuză că sunt atacaţi din toate părţile şi există interese ca CFR-ul să fie oprit din drumul spre Europa!
Două penalty-uri total aiurea acordate, o altă presupusă lovitură de pedeapsă pentru CFR, neacordată, în schimbul său acordându-se o eliminare gratuită. Acestea sunt lucrurile invocate de tabăra clujeană după derby-ul cu FC Timişoara. La rândul lor, cei de pe Bega au marcat, cu o execuţie fabuloasă a lui Zicu, dar acelaşi fiu al şefului de la CCA a anulat golul pentru fault în atac. Eliminarea lui Bastos, care a primit al doilea galben pentru simulare, la o cădere în careu a făcut diferenţa, elevii lui Uhrin jr. marcând golul victoriei în superioritate numerică.
Cel mai vehement la adresa arbitrajului a fost Alin Minteuan, care face un apel către opinia publică, cerând să-şi deschidă ochii şi să observe felul în care este tratată echipa sa: „Eliminarea lui Bastos a fost decisivă, Sepsi trebuia să primească al doilea galben pentru un fault în tuşă şi arbitrul a dat exact invers. E al doilea meci în care avem eliminare, mi se pare ciudat, CFR e vânată din toate părţile. Victorie pentru noi era rezultatul echitabil. Nu m-a suprins cu nimic Timişoara, dar diferenţa au făcut-o alţi factori, e păcat de jucători pentru că şi-au dat viaţa pe teren. La singurul penalty care a fost în realitate s-a dat simulare. Ar trebui să-şi deschidă lumea ochii şi să vadă cum suntem trataţi“, a tunat tehnicianul din Gruia.
Sezon compromis
Patronul Arpad Paszkany a anunţat că a renunţat la titlu şi o eventuală participare în Europa League nu îl interesează. „Nu mai avem şanse la campionat, iar pe mine mă interesează mai puţin cupele europene“, a spus acesta. Omul de afaceri a dezvăluit că în partidele rămase din acest campionat, antrenorul va pune accent pe jucătorii tineri. Fără să fie foarte vehement la adresa lui Avram, acesta a dat de înţeles că în acest sezon, echipa sa nu mai contează şi s-a resemnat cu acest gând.
La rândul său, preşedintele Mureşan a fost de aceeaşi părere cu antrenorul Minteuan. „Rezultatul final a fost stabilit de largul concurs al unor greşeli mari de arbitraj, chiar nu înţeleg cum a putut Marius Avram să aibă aşa o zi aşa slabă ca azi. A fost penalty clar la Bastos şi în loc de asta a fost eliminat“. Cu 14 etape înainte de finalul campionatului, CFR se află la 17 puncte în spatele liderului Oţelul Galaţi şi se află pe locul 8, cu şanse mici chiar şi la un loc de Europa League.