Dinamo vine pentru un egal, CFR are doar varianta victoriei
0Antrenorul celor de la Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat aseară că echipa sa ar fi extrem de mulţumită cu un egal pe terenul celor de la CFR Cluj
În condiţiile în care gruparea din Ştefan cel Mare a obţinut şapte puncte din primele trei etape, „Ţânţarul“ îşi poate permite să piardă două puncte, în timp ce de partea cealaltă lucrurile stau total diferit. Mandorlini a primit un ultimatum din partea conducerii şi este obligat să câştige meciul cu Dinamo. CFR a început excelent returul, cu o victorie la Urziceni, iar apoi a obţinut o remiză pe teren propriu, cu Steaua.
Înfrângerea de la Galaţi a tulburat foarte mult apele la nivelul conducerii, care nu mai este dispusă să tolereze vreun pas greşit. „Nu avem voie să mai pierdem puncte. Trebuie să câştigăm campionatul şi pentru asta avem nevoie de cât mai multe victorii“, a declarat Iuliu Mureşan zilele trecute. În prezent, CFR este lider în Liga 1, cu 38 de puncte, două mai multe decât principalele urmăritoare, Steaua şi Unirea Urziceni.