Cum au ajuns Abrudul şi Haţegul în Dobrogea

Numele a două sate din judeţul Constanţa păstrează amintirea coloniştilor ardeleni care s-au aşezat acolo în urmă cu mai bine de un secol. Mai multe familii au fost aduse din zonele înalte ale Transilvaniei în Adamclisi, în trei valuri de colonizare. Tradiţiile ardelenilor s-au pierdut în timp, s-au amestecat cu ale turcilor şi tătarilor, aşa că acum casele din zonă nu poartă amprenta mocanilor.

Acum mai bine de un secol, după revenirea Dobrogei la România, satele turceşti au fost populate cu români, cei mai mulţi aşa numiţi „mocani”, din Ardeal. Comuna dobrogeană Adamclisi, celebră datorită vestigiilor istorice din vremea dacilor şi romanilor, cuprinde două sate, Abrud şi Haţeg, ale căror nume te duc cu gândul la oraşele cu aceeaşi denumire din Transilvania.

Explicaţia constă în faptul că, acum mai bine de un veac, pe aceste meleaguri din sud-estul ţării se aşezau „mocanii”, oameni gospodari din Ardeal, cu frică de Dumnezeu, care au fost împroprietăriţi de rege şi şi-au construit case. Au dat muntele pe Dobrogea prăfuită, bătătorită de turci. Şi nu s-au mai întors acasă.

Se trage din mocani

Oamenii care populează astăzi aşezările au spirit dobrogean, dar îşi cunosc originile. Cei mai în vârstă au adunat în colţul sufletului poveşti spuse odinioară de părinţi şi de bunici. Rada Vlad este una dintre urmaşele primelor familii de mocani care s-au stabilit în zonă.

Bătrâna, care locuieşte astăzi în satul Urluia, are 85 de ani, iar fiecare vorbă a ei poartă încărcătura amintirilor trecute. În camera ei, zeci de fotografii de familie atârnate pe perete spun poveşti de viaţă. „Mama mea era mocancă“, şopteşte ea, în timp ce arată spre una dintre fotografii. Mamaia Rădiţa, căci aşa-i spun cunoscuţii, s-a născut în Dobrogea, dar e mândră de originile ei. „Grupul de familii din care face parte şi familia mea au venit din zona Ardealului, din Albac.

Au primit câte 25 de hectare de teren arabil cu condiţia ca timp de 30 de ani să nu părăsească satul. Au muncit pământurile şi şi-au construit toţi case aici. Nu s-au mai întors în Ardeal“, povesteşte bătrâna. Cei mai mulţi au moştenit îndeletnicirile de la munte şi au crescut oi şi pe pământul arid al Dobrogei.

Mamaia Rădiţa e mândră de strămoşii ei. „Erau oameni gospodari, ardeleni voinici care munceau de dimineaţă până seara. Erau cei mai gospodari oameni din sat“, spune ea.

Abrudul, împărţit de mocani şi turci

Oamenii din fiecare sat al comunei au câte o poveste. Din Adamclisi, un indicator îţi arată drumul spre monumentul Tropaeum Traiani, iar altul ruginit spre un alt sat: Abrud. Acolo ajungi după ce străbaţi dealurile, treci printr-o pădure, iar mai apoi cobori şi zăreşti câteva case răsfirate. Unele sunt părăsite de decenii. Satul pare încremenit, la marginea lumii civilizate. Ceva mai departe se află satul Haţeg.

Emilian Cocotă are 84 de ani şi locuieşte acum în satul Abrud, dar rădăcinile strămoşilor săi sunt în Ardeal şi Banat. „Strămoşii mei au venit de la Vidra, aproape de Turda. Li se spunea botari pentru că făceau bote, adică putini“, povesteşte bătrânul.

Deşi satul a fost părăsit de cei care au vrut un trai mai bun la oraş, el n-a renunţat la locurile de baştină. „Când au venit românii, aici erau deja multe familii de turci, dar o parte din ei au plecat prin 1935 – 1936“, îşi aminteşte el. Musulmanii au rămas în sat până în ziua de astăzi. Tradiţiile ardelenilor s-au pierdut în timp, s-au amestecat cu ale turcilor şi tătarilor, aşa că acum casele din zonă nu poartă amprenta mocanilor. Sunt construite în stilul musulman, cu prispă, sală şi alte două camere.

Istorie

Colonizările din zona Adamclisi sunt bine documentate de istorici. „Primele colonizări făcute la Adamclisi sunt cele de la 1882, fiind vorba de 14 familii care au fost împroprietărite cu 10 hectare de teren arabil şi izlaz pentru animale (...). Au urmat colonizările din 1884 şi1894, care au modificat caracterul etnic al localităţii în favoarea elementului românesc. Coloniştii proveneau din zona Făgăraşului şi Sibiului, mocani care au venit cu turmele de oi“, notează profesorul Ionel Matei, în „Monografia localităţii Adamclisi“. Satele vecine - Arabagi şi Mulciova - au fost colonizate tot cu ardeleni, schimbându-şi denumirea în Haţeg, respectiv Abrud.

Ardelenii dobrogeni „oameni isteţi şi foarte harnici“

La Adamclisi, Maria Dincă este unul dintre cei mai vârstnici localnici. Are 91de ani, a trecut prin două războaie, iar vârsta ei poartă încărcătura poveştilor acestor locuri. S-a născut şi a crescut pe aceste meleaguri. „Aşa e, satul ăsta a fost întemeiat de mocani. Mai cunoscuţi erau fraţii din familia Paşca. Erau oameni isteţi şi foarte harnici, înstăriţi, aveau mult pământ“, povesteşte bătrâna despre familiile ce s-au stabilit în zonă imediat după revenirea Dobrogei la ţara-mamă. 

Ocupaţia localnicilor de aici era agricultura şi creşterea animalelor, iar unii dintre ei aveau moşii de 100 de hectare de pământ. Femeile ţeseau la război de toamna până primăvara: pânză, postav, cuverturi, preşuri, împleteau pulovere şi ciorapi. Mocanii aveau port specific. „Purtau cioareci, care erau nişte pantaloni strâmţi, şi cămăşi cu guler peste care puneau o tunică din americă, era un fel de pânză cumpărată de la negustorii machedoni, care veneau cu tolba cu marfă“, îşi aminteşte bătrâna.

Casele se construiau din chirpici şi pământ bătut şi se înveleau cu stuf sau cu olană. Camerele erau construite cu tindă şi două odăi. Aveau sobă şi paturi din scânduri cu saltea de paie. Porţile se făceau din nuiele, iar gardurile din mărăcini şi sârmă.   Apa de băut o luau de la cişmelele rămase de la turci.

Astăzi, urmele mocanilor se pare că au dispărut. Deşi unele case au mai bine de o sută de ani, nu poartă specificul ardelenesc, pentru că mocanii au preferat să-şi facă locuinţe după model bulgăresc. Nici localnicii tineri din comună nu mai ştiu cine-au fost mocanii. Se consideră dobrogeni şi atât.

„Strămoşii mei au venit de la Hidra şi de la Câmpeni, aproape de Turda. Li se spunea botari pentru că făceau bote, adică putini“

Emilian Cocotă (86 de ani)

„Grupul de familii din care face parte şi familia mea au venit din zona Ardealului, din Albac. Paşca se numeau“

Rada Vlad (85 de ani)