Cluj: Clujul, metropolă cu aspect de sat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Clujul, metropolă cu aspect de sat
Cluj: Clujul, metropolă cu aspect de sat

Tinerii arhitecţi elveţieni au analizat din punct de vedere urbanistic municipiul Cluj-Napoca şi localităţile limitrofe. Căruţe lângă maşini de lux, sute de garaje de tablă lângă blocuri comuniste în formă de cuburi şi infrastructură haotică sunt câteva dintre aspectele sesizate de elveţieni.

Câteva zeci de studenţi arhitecţi din Zurich au analizat starea în care se prezintă din punct de vedere urbanistic municipiul Cluj-Napoca, dar şi proiectul autorităţilor de realizare a zonei metropolitane. Concluziile specialiştilor elveţieni au fost prezentate, vineri, în Sala de Sticlă a Primăriei.

Sate captive în metropolă

Densitate excesivă de blocuri în unele zone, lipsa centrelor de cartier, a zonelor culturale şi de agrement, infrastructura haotică, transportul în comun neadaptat la realităţi sunt doar câteva dintre problemele examinate.

Analiza a fost însoţită de imagini obişnuite pentru clujeni, dar care pe străini i-au şocat: căruţe alături de maşini de lux pe drumul european care trece prin localitatea Floreşti; sute de garaje de tablă lângă blocurile comuniste în formă de cuburi; magazine vechi insuficient modernizate; lacuri îngrădite abuziv în zona Tarniţa. Rând pe rând, imaginile au fost proiectate pe un panou  amenajat în Sala de sticlă a Primăriei.

Concluzia care a reieşit din analiză a fost că zona metropolitană Cluj are un urbanism de tip rural.

Recuperarea zonei de agrement confiscate

După dezbaterile asupra celor constatate în teren, au venit propunerile pentru remedierea situaţiei. Primul proiect s-a referit la dezvoltarea Clujului. Viitorii arhitecţi elveţieni au propus extinderea liniară oraşului, de-a lungul Someşului. Studenţii au imaginat un mijloc rapid de deplasare, un metrou rapid de suprafaţă, care să se deplaseze pe firul Someşului.

Tinerii arhitecţi au mai disecat cartierele principale ale oraşului, comunele limitrofe, zona lacurilor de agrement, campusurile universitare.

Clujul a devenit studiu de caz în vest

Profesorul Daniel Kiss, de la Institutul de Design Urban al Şcolii de Arhitectură ETH din Zurich, şeful grupului de studenţi arhitecţi ne-a explicat motivul pentru care a ales Clujul pentru practica viitorilor specialişti.

În fiecare an, studenţilor li se alege un oraş, care se încadrează într-o anumită tematică relevantă, cu problematici specifice unei anumite zone din continent. „Cum în estul Europei problemele sunt asemănătoare, am ales Clujul de această dată, pentru a nu repeta experienţele similare cu Moscova şi Zagreb. Am ales un oraş care să nu fie capitală, unde atracţia faţă de investitori este mai consistentă“, a explicat Kiss.

„Cum în estul Europei problemele sunt asemănătoare, am ales Clujul de această dată, pentru a nu repeta experienţele similare cu Moscova şi Zagreb” - Daniel Kiss, profesor de arhitectură

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite