Alin Vaida a pus pe picioare Festivalul Cultural „Miraje“
0De patru ani, tânărul organizează festivalul de teatru şi dans al persoanelor nevăzătoare sau cu deficienţe de auz.
Din 2008, Alin s-a implicat trup şi suflet în organizarea unuia dintre cele mai inedite evenimente care au loc la Cluj-Napoca: Festivalul Clutural „Miraje“. În sine, festivalul este creaţia elevilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj. „A fost ideea copiilor. Ei au vrut un festival de teatru. Noi am creat cadrul şi am încercat să îl promovăm cum am ştiut noi mai bine. Mai mult, am dorit să îl deschidem atât către clujeni, cât şi către participanţi din alte părţi. Până atunci, la piesele lor de teatru participau doar ei şi părinţii lor“, a spus Alin Vaida, despre modul în care s-a născut Festivalul „Miraje“.
De fapt, totul a început pe vremea când Alin era voluntar în cadrul programului Youth Bank, a Fundaţiei Comunitare Cluj. „Eram atunci în liceu. Am fost voluntar la ei timp de trei ani. Atunci am început organizarea festivalului. Este o colaborare fericită între Youth Bank, Liceul pentru Deficienţi de Vedere şi Clubul Lions Genesis“, spune Alin despre ce anume a făcut lucrurile să meargă. Pe elevii care se implică şi participă activ la acest festival îi ajută şi studenţi de la Facultatea de Teatru, şi pe partea de actorie, şi pe cea de regie. „Aşa se face că acum, aceşti elevi au nivel înalt de pregătire, mai ridicat decât cel al elevilor din şcolile normale“, mai spune organizatorul de evenimente. Anul acesta, Festivalul „Miraje“ va avea loc pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, în 14 şi 15 iunie, de la ora 18.00. „Promit că va fi o experienţă de neuitat. În majoritatea cazurilor rămâi uimit când vezi copii care nu aud, dar care dansează sau copii care nu văd, dar au o aşezare în scenă perfectă“, mai spune Alin.
Organizator profesionist
În afară de Festivalul „Miraje“, Alin Vaida s-a implicat şi în alte proiecte. A organizat două ediţii ale Swimathon-ului la Cluj, concurs de înot care a avut
ca scop strângerea de fonduri în scopuri caritabile, a pus umărul la Gala Fundaţiei Comunitare Cluj din 2010, a „exportat“ Swimathon-ul şi la Bucureşti şi, nu în ultimul rând, a făcut un eveniment creaţie-proprie, „U“ Fest 90, dedicat suporterilor clubului Universitatea, un eveniment care a durat două zile şi a avut loc pe platoul Sălii Sporturilor. Tot din iubire pentru echipa preferată, în 2010 Alin a organizat prezentarea lotului „U“ Cluj. „Studiez foarte mult ceea ce se întâmplă în străinătate, pentru a avea idei de evenimente. Nu am avut ocazia să implementez foarte multe idei până acum, dar timpul nu e pierdut“, mai spune Alin despre planurile sale de viitor.
Profil.
Născut. 22 februarie 1990, Cluj-Napoca
Studii. Este în anul III la Facultatea de Studii Europene, UBB
Familie. Mai are doi fraţi
Ce-i place
Îi plac evenimentele, atât să le organizeze, cât şi să participe la ele. Îi plac filmele, dar şi să scrie, nu pe bloguri, ci doar pentru el însuşi. Iubeşte „U“ Cluj.
Ce nu-i place
Birocraţia, de care s-a lovit în multe situaţii, dar şi faptul că Clujul nu are un plan pe termen mediu şi lung pe partea de divertisment.
Întrebări şi răspunsuri.
Te susţine familia în ceea ce faci?
Da, în tot ceea ce fac. Niciodată nu am avut restricţii din partea părinţilor, dar asta a fost şi bine, şi rău. Mi-am dezvoltat simţul responsabilităţii; dacă am făcut ceva greşit,a trebuit să ies singur din încurcătură.
Ce planuri de viitor ai?
Acum mă pregătesc să-mi dau licenţa, mai am două săptămâni. După ce termin studiile, aş vrea să organizeze o serie de concerte. Mai am şi două proiecte de antreprenoriat social, pe care nu vreau, deocamdată, sa le fac publice.