Românul considerat un maestru al schiţei şi al desenului: „Văd în fiecare om o caricatură“
0
Jimmy Stănescu, un artist plastic din Călăraşi, s-a bucurat de succes la zeci de expoziţii personale şi de grup. Mai mult, recent, a fost contactat de actorul şi regizorul Ioachim Ciobanu care a achiziţionat portretul tatălui său, Ilarion Ciobanu
Doar de o fotografie are nevoie artistul plastic Jimmy Stănescu ca să creeze numaidecât un portret sau o caricatură. Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Grigore Vasiliu Birlic, Toma Caragiu, Maia Morgenstern, Ilarion Ciobanu sunt doar câteva dintre personajele care au fost imortalizate cu măiestrie de artist.
Lucrează şi la comandă, dar în mod special pentru prieteni şi cunoscuţi. Majoritatea lucrărilor sunt donate, pentru că, spune Jimmy Stănescu, câştigul financiar este prea puţin important în comparaţie cu satisfacţia muncii realizate.
De curând, Jimmy Stănescu a fost contactat de actorul şi regizorul Ioachim Ciobanu care a achiziţionat portretul tatălui său, Ilarion Ciobanu. Portretul îl înfăţişa pe actor într-o ipostază din filmul „Toate pânzele sus!“, în rolul lui Gherasim.

„În materie de grafică satirică am fost inspirat la un moment dat de pionierul Honoré Daumier şi, de ce nu?, de Francisco Goya, cunoscut mai mult pentru pictura macabră, dar cunoscătorii ştiu că Goya are o serie de desene satirice, cum sunt «Los caprichos» şi «Los disparates»“, spune caricaturistul care i-au fost sursele de inspiraţie.

În prezent, pregăteşte o expoziţie cu mari actori români, majoritatea plecaţi dintre noi. Expoziţia va cuprinde atât caricatură, cât şi portret. „Vor fi prezente pe simeze personaje din filme româneşti ca «B.D.», «Moromeţii», «Toate pânzele sus!», dar şi din alte filme care ne-au încântat copilăria. Expoziţia va avea loc la Călăraşi“, precizează Jimmy Stănescu.
Scrie şi versuri în cadrul unui cenaclu literar
Absolvent al Şcolii Populare de Artă, în anii ’90, sub îndrumarea maestrului călărăşean Corneliu Ratcu, Jimmy Stănescu este un autodidact. Studiază continuu pentru a-şi desăvârşi talentul, iar mulţumirea cea mai mare vine din aprecierea publicului. „Faptul că am fost şi sunt prezent în expoziţii de grafică şi pictură mă motivează şi îmi oferă energia creatoare“, spune Jimmy Stănescu.

Crescut într-un mediu propice dezvoltării sale artistice, el consideră că ceea ce este astăzi i se datorează tatălui său, regretatul prozator Petre Stănescu, dispărut fulgerător într-un accident nautic pe braţul Borcea, în anii ’90.

„A contat enorm pentru formarea mea artistică faptul că la noi în casă era o atmosferă placută, cu intelectuali. Am crescut înconjurat de jurnalişti, scriitori, pictori, mai mult sau mai puţin importanţi, oameni care şi-au pus amprenta asupra mea şi mi-au transmis încrederea în propriile forţe, dar şi motivarea de a-mi urma visul. Am fost încurajat să creez. Poate de aici şi aplecarea mea către poezie, scriu versuri în cadrul Cenaclului literar Phoenix“, detaliază artistul plastic.
Se exprimă mai mult în alb şi negru
Jimmy Stănescu s-a bucurat de succes la zeci de expoziţii personale şi de grup, simezele de cultură de la Muzeul Municipal abordând stiluri şi teme diferite – peisaj, portret, grafică satirică. Lucrează cu materiale diverse, în toate tehnicile principale: ulei,acrilice, tuş, acuarele, pastel, cărbune.
Dintre toate, se remarcă mai ales prin mânuirea tehnicii acuarelei. Se exprimă în alb şi negru, dar îi place mult şi culoarea, lucrează mai mult în zona portretului, dar şi a caricaturii cu efecte picturale prin accentele pe care acesta le conferă lucrărilor sale.

„Sunt iniţiator al proiectului de caricaturi «Zâmbete şi grimase». Am avut şi cîteva expoziţii personale. În 2017 am participat la două saloane de caricatură, în 2018 la patru, printre care «Dictatura banului» - salon internaţional, iar lucrarea mea apare în catalogul oficial al festivalului.

Un alt salon de caricatură la care am participat a fost «România 100», o expoziţie importantă la care au participat greii caricaturii din România. De asemenea, lucrarea mea «Iuliu Maniu», caricatură, apare în catalogul oficial al expoziţiei. Mai urmează alte expoziţii şi în acest an. Creez din timpul şcolii generale, dar lucrări mai ample, cum sunt picturile în ulei, cam din anii ’90. Nu ştiu câte lucrări am, probabil câteva sute“, spune Jimmy Stănescu.

Lucrează şi în tehnica cuţitului
Este un iubitor al peisajului, pe care îl imortalizează nu numai în tablouri, ci şi in fotografii ce evidenţiază pasiunea sa pentru imagine, iar florile şi nudul feminin ocupă o pondere importantă în tablourile sale. „La un tablou mă inspiră compoziţiile de perspectivă, dar şi natura statică, în general. Sunt inspirat de peisajele fluviale care abundă în zona noastră.

Mă inspiră şi clădirile vechi din compoziţiile de peisaj urban. Îmi place foarte mult şi peisajul de iarnă pe care îl aprofundez în tehnica cuţitului, în care zăpada prinde formă şi culoare prin straturi groase puse pe pânză cu spatula în care mai intervin şi cu pensula în unele cazuri.

În ceea ce priveşte caricatura, deşi îmi place aceea cu text şi grafica satirică cu care am cochetat la un moment dat, aprofundez acum caricatura portretistică. În ultima vreme văd în fiecare om o caricatură, cum bine spunea un amic de-al meu tot caricaturist. În caricatură am aprofundat cam toate tehnicile, mai putin tehnica digitală care e în mare vogă în ultimul timp. Eu merg pe tehnicile clasice, dar nu exclud pe viitor să trec şi pe digital“, explică Jimmy Stănescu.

Deşi pictura şi caricaturile grafice îi sunt cele mai aproape de suflet, preocupările şi activităţile sale artistice cuprind şi creaţia de grafică de carte. Cele mai numeroase sunt crochiurile, realizate astfel încât să obţină starea efemeră a modelului. Unele dintre creaţiile literare au apărut în revista „Călăraşi Sentimental“ şi în plachetele periodice ale Cenaclului literar Phoenix.
