Prognoza meteo: Ce vreme se anunţă de Paşte. Când va fi România lovită de un nou val de frig, unde cad ploi şi brumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se îndreaptă începând de miercuri, temperaturile cresc, însă în weekend cresc şansele de precipitaţii , iar un nou val de aer rece loveşte România. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, în Câmpia Română sunt aşteptate maxime de 25 de grade.

Miercuri, 15 aprilie, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, vântul va mai diminua în intensitate, iar valorile termice, în specialcele nocturne, se vor situa uşor sub cele normale la această dată în cea mai mare parte a ţării. Conform ANM, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei şi seara, în regiunile sudice, estice şi parţial în cele centrale şi numai izolat vor ficondiţii de ploaie. Vântul va avea unele intensificări la munte, iar în prima parte a intervalului şi în nordul, centrul, estulşi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -6 şi 7 grade.Spre dimineaţă, pe arii restrânse se va forma brumă.

În Bucureşti, vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a intervalului. Vântul va sufla în general moderat, pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 3...5 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

Joi, valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, însă dimineaţa va fi rece pentru această dată în cea maimare parte a ţării. Cerul va fi mai mult senin ziua şi variabil în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi mai ales în zona Carpaţilor Orientali, iar îndeosebi în prima parte a intervalului şi pe litoral şi în Delta Dunării. Temperaturile maxime, peste mediile multianuale în special în regiunile estice, se vor situa, în general,între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade, uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali.Noaptea, local în Transilvania şi izolat în depresiunile subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei, se va forma brumă, iar în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Şi în Capitală cresc temperaturile, însă dimineaţa va fi rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 6...7 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre 3 grade.

 Vineri, 17 aprilie, vremea va deveni caldă pentru a doua decadă a lunii aprilie, chiar deosebit de caldă în regiunile extracarpatice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile nordice, unde, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, pe arii restrânse, vor fi averse posibil însoţite de descărcări electrice. În zona montană înaltă din nordul Carpaţilor Orientali,trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar trecător şipe arii restrânse şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14...16 grade pe litoral şi 25 de grade, izolat în Câmpia Română, iar cele minime între 3 şi 12 grade, uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor mai fi condiţii de brumă.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade.

Înainte de Paşte, vremea va intra într-un proces de răcire, dar în primele două zile ale intervalului, îndeosebi în jumătatea de sud, valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, la început în regiunile nordice, apoi şi în rest.

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite